Bărbatul de 34 de ani a fost văzut de un cetățean joi seară, în jurul orei 21, pe strada Prahova din Timișoara. Fura două biciclete în momentul în care a fost observat, iar martorul a sunat la 112 pentru a anunța întâmplarea. Polițiștii timișoreni au plecat imediat spre locul indicat.
“Ajunși la fața locului au constat că cele sesizate se confirmă, la scurt timp fiind identificată persoana în cauză, un bărbat de 34 de ani. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Trimite articolul
Xar trebui publikata poza lu martoru.
numele si unde sta.
k sa se stie. sa il felicitam.
A fost FURAT si Cube Ams 150 full suspension acum aproape 1 luna in Timisoara si Politia doarme,am dat detalii si serie cadru si nimic
O poza cu bulangiu se poate?
fac pariu ca hoțul e neam de cioară!
Un alt ortodox prins la furat bagat acolo unde-i este locul : la puscarie ca si asa toti puscariasii se autodeclara ortodocsi.