Polițiștii Secției 3 din Timișoara au depistat, miercuri, un bărbat de 41 de ani care era bănuit că ar fi sustras portmoneul unui bătrân aflat într-un mijloc de transport în comun. Oamenii legii l-au prins pe hoț și au reușit să recupereze banii bătrânului păgubit.
„La data de 07 septembrie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii Secției 3 Timișoara au depistat un bărbat de 41 de ani, bănuit de furtul unui portmoneu. Din cercetări a reieșit că, bănuitul, aflându-se într-un mijloc de transport în comun, i-ar fi sustras unui bărbat de 81 de ani, portmoneul în care avea documente personale, 300 de euro, 200 de dolari și 400 de lei. Prejudiciul a fost recuperat de polițiști, banii fiind predați păgubitului”, spun polițiștii.
Bărbatul care a săvârșit infracțiunea are acum dosar penal pentru furt, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!