Individul în vârstă de 39 de ani a furat autoturismul de pe raza localității timișene Cerna. Furtul s-a petrecut în 12 mai, în jurul orei 22, spun polițiștii.
„În fapt, la data de 12/13 mai a.c., acesta ar fi sustras un autoturism parcat pe raza localității Cerna, proprietarul lăsând cheile în contact. În urma investigațiilor, polițiștii au depistat autoturismul, care ar fi fost abandonat de bănuit pe raza localității Cerna. Totodată, efectuând verificări în baza de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, spun oamenii legii.
Individul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în arestul IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!