Un bărbat din Cenad a sunat vineri la poliție pentru a anunța că persoane necunoscute au spart casa mătușii lui. Oamenii legii au intrat în alertă și, la scurt timp, au găsit și suspectul. Bărbatul de 45 de ani, tot din Cenad, a fost depistat în timp ce căra în propria locuință bunurile furate. Apucase să ducă înăuntru mai multe electronice, o bicicletă, haine și alimente iar în fața imobilului său, într-un sac, se aflau alte articole vestimentare dar și alimente. Polițiștii au recuperat toate bunurile și le-au predat persoanei păgubite. Hoțul s-a ales acum cu dosar penal pentru furt calificat.
Hot prins la scurt timp dupa ce a spart o casa, la Cenad
Nici nu a apucat să se bucure de bunurile furate că a fost săltat de polițiști. Este povestea unui bărbat de 45 de ani din Cenad care a spart o locuință din aceeași localitate. Hoțul a fost însă săltat de polițiști, chiar în timp ce căra bunurile furate în propria locuință.
Citiți principiile noastre de moderare aici!