O glumă sau pur și simplu nevoia de a avea un cauciuc pictat în alb cu steluțe aurii l-a îndemnat pe unul (sau mai mulți) dintre locuitorii sau trecătorii Timișoarei să ia cu el cauciucul din pomul de Crăciun marca EcoStuff, din Piața Libertății din Timișoara. Bradul din materiale reciclabile mai are 10 frați și face parte din proiectul possibiliTREE, dezvoltat de asociația EcoStuff din Timișoara. Cei de la asociație împreună cu voluntari au lucrat săptămâni întregi la acești brazi, pe care i-au realizat pentru a trage un semnal de alarmă asupra tăierii pomilor de Crăciun și pentru a le arăta oamenilor că se pot face lucruri minunate din materiale care, la prima vedere, nu mai pot fi folosite. Dar iată că după ce au fost cosmetizate și aranjate frumos, aceste materiale și-au găsit și „proprietar”… forțat, care a luat un cauciuc din acest pom de Crăciun inedit.
„A dispărut un cauciuc! Îi rugăm pe cei care doresc cauciucurile colorate să mai aștepte puțin până în ianuarie”, scriu cei de la EcoStuff pe Facebook.
În ianuarie, cei 11 brazi vor putea fi descompuși, iar doritorii vor putea lua „legal” din podoabele lor. Pomii de Crăciun sunt realizați din CD-uri, părți de la biciclete, ambalaje de suc și tot felul de materiale reciclate.
Acum un cauciuc lipsește „din schemă” și poate împodobește o casă sau o curte sau chiar o mașină. Nu se știe cine l-a luat, ar putea fi și un participant la „Secret Santa” fără idei…
Citiți principiile noastre de moderare aici!