Cei doi tineri au intrat în vizorul unei patrule de jandarmi joi, pe strada Platanilor din Timișoara. La vederea jandarmilor au devenit agitați și au încercat să se îndepărteze, însă au fost opriți. Aveau bagaje voluminoase cu ei și le-au spus oamenilor legii că transportă bere, nu sunt din Timișoara și nu au documente asupra lor.
„Existând suspiciuni asupra acestora, jandarmii au procedat la controlul bagajelor. Au fost găsite două colete cu numele unei societăți de curierat și articole noi de îmbrăcăminte și încălțăminte. Persoanele depistate, bărbați cu vârsta de 21 și 23 de ani, au menționat, la început, că au găsit bunurile într-un tomberon însă apoi au recunoscut că le-au sustras dintr-un autoturism. Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la furtul din autovehicule, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală și i-au condus pe cei doi bărbați la secția de poliție pentru continuarea cercetărilor”, transmit reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!