În noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce patrulau prin oraş, mascaţii de la Detaşamentul de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă au observat, în apropiere de Piaţa 700, doi indivizi care transportau mai multe profile metalice. I-au condus pe cei doi la Secţia 1, unde s-a stabilit că indivizii, unul de 35 de ani, din Banloc, iar celălalt de 28 de ani, din Timişoara, au furat şapte profile metalice cu o lungime de cinci metri fiecare, dintr-un şantier în lucru, situat în Piaţa 700 din Timişoara. Cei doi vor fi cercetaţi în libertate, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Tot în libertate sunt cercetaţi şi alţi doi indivizi care aproape că au golit o casă din localitatea Şemlacu Mare. Proprietarii au plecat din luna noiembrie la fiul lor, la Bistriţa Năsăud. Zilele trecute, vecinii au observat că dispar lucruri din curtea casei respective, aşa că au luat legătura cu proprietarii care, la rândul lor, au sunat la Poliţie. A fost deschisă o anchetă şi s-a stabilit că principalii suspecţi ai furtului sunt doi indivizi cu vârste de 30 şi 34 de ani, ambii din Gătaia. La domiciliile acestora s-au găsit toate bunurile sustrase. Printre acestea se numără o drujbă de tăiat lemne, două butelii de aragaz, două uşi din lemn, şase cutii de gresie, o roabă de transportat materiale, o maşină de spălat haine şi un geam tip termopan, toate în valoare de aproximativ 4. 200 de lei.
Poliţiştii continuă ancheta în cele două cazuri de furt şi încearcă să stabilească ce alte infracţiuni au mai comis cei patru indivizi.
C.C
Citiți principiile noastre de moderare aici!