Cei trei tineri au dat lovitura într-o locuință din Timișoara. Au au forțat un geam și au intrat în imobil, iar din interior au furat mai multe ceasuri și un pistol cu bile de cauciuc. Hoții, cu vârste cuprinse între 22 și 44 de ani, a fost prinși în aceeași noapte de un echipaj al Secției 5, care i-a tras pe dreapta în trafic.
“Prejudiciul în valoare de aproximativ 14.000 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind găsite în autoturismul cu care se deplasau bănuiţii şi predate păgubitului. Poliţiştii continuă cercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!