Cei puşi pe căpătuială au luat la verificat cele câteva zeci de maşini înşirate la coadă şi s-au „servit” din piesele vehiculelor. Cele mai multe maşini au rămas fără radiatoare sau baterii, dar nu au scăpat de atenţia hoţilor nici pompele de benzină sau alte piese de la motor. Vehiculele au rămas nepăzite peste noapte, proprietarii le-au aşezat la rând pentru că de luni se va relua programul Rabla, urmând să fie primite noile vouchere.
Timişul a fost programat astăzi, la Bucureşti, pentru preluarea voucherelor care se acordă în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional. În consecinţă, de săptămâna viitoare se pune din nou în mişcare „Rabla”. În Timişoara puteţi scăpa de maşinile vechi la două centre: Muller Guttenbrunn Recycling şi filiala locală a societăţii clujene Remat Invest. „Luni 19 Aprilie 2010 intre orele 7.30 – 16 vom prelua vehicule uzate in cadrul programului RABLA, in limita stocului tichetelor valorice disponibile!”, au anunţat cei de la prima Muller Guttenbrunn Recycling. În ceea ce priveşte Remat Invest, am aflat că există vouchere ,dar şi că la sediul firmei, situat pe drumul către Săcălaz, există deja coadă la predat autoturisme uzate. „Veniţi aici şi luaţi legătura cu reprezentantul firmei”, am fost informaţi, telefonic, la Remat Invest. În funcţie de câte tichete valorice există se vor prelua şi maşinile vechi. Autorităţile din cadrul Fondului de Mediu au anunţat că noi taloane valorice există destule, acestea se vor acorda în stocuri de câte 100 pentru fiecare societate de preluare a autoturismelor uzate. Dacă acestea sunt utilizate, pe baza solicitării se vor acorda noi tichete. Valoarea nominală a unui asemenea voucher este de 3.800 de lei, sumă acordată ca reducere la achiziţionarea unui autoturism nou.
„Nu mă interesează că mi-au furat din piese că oricum nu o mai foloseam. Problema e că dacă e descompletată nu ştiu dacă mi-o mai preiau la reciclat. Maşina trebuie să fie funcţională”, ne-a declarat Galik Ioana, una dintre cele afectate de vizita nocturnă. La faţa locului au fost mai multe echipe de la Compartimentul Furturi din Auto, aceştia au prelevat probe şi vor încerca să dea de urma hoţilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!