Polițiștii timișeni anunță că „în urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Secției 4 Timișoara, în colaborare cu polițiștii Postului de Poliție Vinga, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad, au identificat un tânăr de 22 de ani cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu”.
Ciprian Fercovici este acuzat că, în 8 august, ar fi pătruns pe geam în apartamentul unei familii care locuiește pe strada General Ion Dragalina, în apropierea Gării de Nord din Timișoara. Individul a intrat în casa oamenilor, deși a văzut că aceștia sunt în interior. A plecat, însă, după ce nu a găsit nimic de furat.
Proprietarii apartamentului au observat imediat pe camerele de supraveghere că cineva le-a pătruns pe proprietate și au cerut ajutorul polițiștilor. Oamenii legii nu l-au găsit pe Fercovici, spuneau aceștia în urmă cu câteva zile. Asta în condițiile în care tânărul a fost văzut, după producerea faptei, în Gara de Nord, dar și în timp ce se plimba cu mijloacele de transport în comun prin oraș. El a fost reținut acum pentru 24 de ore, iar procurorii timișoreni urmează să decidă dacă îl vor prezenta sau nu magistraților cu propunere de arestare preventivă.
UPDATE. Ciprian Fercovici a fost pus de procurori sub control judiciar
El a fost reținut vineri dimineață pentru 24 de ore, însă în urma audierilor procurorii au decis să ia împotriva lui măsura controlului judiciar. Tânărul a fost dus înapoi în arestul IPJ Timiș, iar la expirarea celor 24 de ore, sâmbătă la ora 11, va fi lăsat în libertate.
“Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, faţă de inculpatul Fercovici Ciprian, aflat în stare de reținere preventivă pentru 24 de ore, cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de violare de domiciliu, în raport cu infracţiunile cercetate nefiind îndeplinite condiţiile legale privind aplicarea unei măsuri preventive mai aspră, privativă de libertate”, transmit reprezentanții procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1882826″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!