Pentru viitoarea parcare etajată cu înălțimea maximă de 24 de metri din zona Spitalului Județean Timișoara s-a făcut un studiu de oportunitate, urmând să se decidă realizarea unui studiu de fezabilitate, în urma votului consilierilor județeni.
Această parcare se va construi pe locația actualei parcări a Spitalului Județean Timișoara, lângă Centrul Regional de Transfuzii Sanguine. Locația din vecinătatea Spitalului Județean Timișoara pe care se va face această parcare are o suprafață totală de 6.317 metri pătrați, iar pentru realizarea parcării sunt necesari 3.465 metri pătrați.
„Așa cum rezultă din studiu, proiectul propus ce se dorește a fi implementat se află într-o zonă mixtă, care beneficiază atât de servicii medicale majore, precum SCJU, Centrul de recoltare de sânge, Centrul de Oncologie , Spitalul de arși Casa Austria, Serviciul de Ambulanță și alte funcțiuni conexe, precum amfiteatre, stații de oxigen, etc., cât și de blocuri de locuințe, proiectul aflându-se la granița dintre cele două zone descrise anterior, prin urmare ambele pot beneficia în mod egal de acesta.
Studiul de oportunitate a fost solicitat și întocmit în scopul justificării necesității și oportunității realizării acestui obiectiv de investiții, dat fiind ”contextul în care populația Timișoarei este în continuă creștere, orașul trebuind să se adapteze noilor nevoi care apar odată cu această creștere”, scrie în raportul proiectului de hotărâre.
Citiți principiile noastre de moderare aici!