Liberalii au afişat pancarte cu poze ale premierului Emil Boc şi preşedintelui Traian Băsescu între care se aflau secera şi ciocanul stilizate, secera fiind o banană, iar secera o pulpă de pui. De asemnea, ei au mai afişat pancarte pe care scria „Am ieşit din criză” şi „Ei cu ei şi noi cu noi”.
Acţiunea liberalilor a stârnit zâmbetele şoferilor care au recut prin zona Parcului Botanic din Timişoara, aceştia claxonând şi salutând iniţiativa protestatarilor.
Surpriză, în timpul protestului la faţa locului a ajuns şi prim-vicepreşedintele PSD Timiş, Sorin Grindeanu. Acesta a afirmat că trecea întâmplător cu maşina prin zonă şi a decis să se oprească în semn de solidaritate cu mesajul liberalilor.Protestul liberalilor este autorizat, fiind programat să dureze două ore.
Acţiunea reprezentanţilor PNL vine la o săptămână după ce tinerii democrat-liberali… au curăţat siglele de pe faţada PNL Timiş din Piaţa Unirii, care erau mâzgălite.
„E o acţiune satirică la adresa Guvernului Boc şi a declaraţiilor lui Emil Boc şi Traian Băsescu că România a ieşit din criză. Cred că toţi cei care ne văd aici îşi dau seama că România este departe de a fi ieşit din criză şi, mai mult decât atât, îşi dau seama că Guvernul nu face nimic pentru a scoate România din criză”, a afirmat deputatul Horia Cristian.
Reprezentanţii PDL Timiş nu au vrut să comenteze acţiunea liberalilor.
B.A.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!