„Ce se întîmplă atunci cînd o maşină a timpului cam şubredă, cam improvizată, îl transportă pe Ivan Vasilievici, chintesenţă a administratorului de bloc, aşa cum bine îl ştim cu toţii, direct pe tronul şi în pielea marelui ţar Ivan, supranumit Cel Groaznic? Puteți afla la Teatrul Național Timișoara unde, într-o desfăşurare halucinantă de situaţii incredibile, Mihail Bulgakov ne conduce, printre lacrimi şi hohote de rîs, pe un drum care jonglează cu prezentul şi trecutul, cu realitatea şi fantasticul, în căutarea esenţei umane, şi sub, dar şi dincolo de istorie”, anunţă secretarul literar al TNTm, Codruţa Popov.
Premiera spectacolului Țarul Ivan își schimbă meseria are loc joi, 28 aprilie, de la ora 19, în Sala Mare a TNTm. Distribuţia îi cuprinde pe actorii Damian Oancea, Romeo Ioan, Valentin Ivanciuc, Ovidiu Coroiu, Alecu Reus, Cristian Szekeres, Benone Viziteu, Vladimir Jurăscu, Laura Avarvari, Ana Maria Cojocaru, Luminița Tulgara, Nicolae Pârvulescu, Alex Jivcov. Decorurile sunt create de Zsolt Fehervári, designul costumelor de scenă îi aparţine scenografei Krisztina Nagy. Muzica spectacolului a fost compusă de Ilie Stepan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!