Aleșii locali vor aproba în curând documentația tehnico-economică – faza SF și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Extindere iluminat public în zona Calea Aradului Est”. Contractul pentru studiul de fezabilitate a fost semnat în anul 2019, iar SF-ul a fost întocmit de Elba-Com Timișoara.
Se va face pentru prima dată lumină pe străzile Marcel Iancu, Marginii (parțial), Constantin Vâlceanu, Ion Barbu (parțial), Petru Culianu, Alexandru Paleologu și Neagu Djuvara. Valoarea totală a lucrărilor este de 1,15 milioane de lei cu tot cu TVA, din care 905.304 lei doar construcțiile și montajul.
Pe o lungime de 2,1 km va fi realizată o rețea electrică subterană trifazată nouă, potrivit SF. Vor fi puși 67 de stâlpi metalici înalți de 9 metri, „echipați cu câte un AIL rutier LED” și șase stâlpi metalici cu o înălțime de 4 metri, „echipați cu câte un AIL pietonal LED”. Aparatele de iluminat vor fi controlate de la distanță printr-un sistem de telegestiune.
Mai e mult însă până să fie iluminat public pe cele șapte străzi. După adoptarea SF-ului se va face licitație pentru proiectare și execuție.
Deocamdată, PMT așteaptă oferte, până în 14 decembrie, la o altă licitație de proiectare și execuție pentru modernizarea iluminatului public în Calea Aradului, Calea Torontalului și Calea Sever Bocu. Pune la bătaie 1,9 milioane de lei cu tot cu TVA. Durata contractului va fi de cinci luni, iar jumătate din bani vin de la Administrația Fondului pentru Mediu.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XLasati dracului stirile despre studiile de fezabilitate. Praf in noroi. Dati stirea (surpriza) la pornirea (aprinderea) iluminatului.
“Pune la bataie .. cu TVA”) – exprimare de ziaristi de mahala.
Prima data se construieste si mai apoi se introduc utilitatile. Imbecilitatea romaneasca dainuieste peste veacuri, scoala a fost inbutila.