Marți, 22 martie, a fost lansată licitația pentru achiziția publică a serviciilor de „Modernizare iluminat public stradal în Orașul Jimbolia, județul Timiș”.
„Modernizarea iluminatului public stradal în Orașul Jimbolia, județul Timiș, se va realiza prin montarea de aparate de iluminat LED dimabile, performanțe de înaltă eficiență energetică și implementarea unui sistem de telegestiune la nivel de punct de aprindere, pentru comanda și control fără fir, de la distanță, a sistemului de iluminat”, se arată în fișa de date.
Odată dat ordinul de începere, lucrările ar trebui finalizate în cel mult 4 luni. Valoarea estimată, cu tot cu TVA, este de aproximativ 1.400.000 de lei, adică cca. 280.000 de euro. Din această sumă, doar achiziționarea sistemului de management telegestiune va costa 150.000 de lei (cu TVA).
Proiectul va fi cofinanțat prin programul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public. Astfel, odată instalat noul sistem de iluminat public în Jimbolia, facturile primăriei vor scădea drastic.
Administrația locală a stabilit ca, la finalul investiției, toate materialele rezultate din demontarea vechilor aparate de iluminat să intre în posesia Jimboliei.
Ofertele sunt așteptate până pe 11 aprilie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!