După ce ai mers civilizat și fără griji, cu o medie de viteză care îți permite să-ți programezi sosirea, la ieșirea de pe autostradă, la Traian Vuia, vei da de… o grămadă de mașini.
Problema este că multe dintre ele sunt camioane, care nu se descurcă așa bine cu urcatul în pantă, mai ales în zona Coșava, un drum cu multe urcușuri și curbe.
După Traian Vuia drumul lejer ia sfârșit și ai șansa de a sta în spatele unui șir de camioane chiar și până la intrare în Deva.
Ce s-a întâmplat de fapt? O parte dintre mașinile mari care merg spre sau dinspre granița cu Ungaria nu mai aleg să meargă pe traseul Arad – Ilia, ci preferă varianta Lugoj, știind că, după Traian Vuia, pot urca pe autostradă și pot ajunge pe șoseaua de mare viteză până la Nădlac. Practic, de când s-a dat în circulație lotul de autostradă care leagă Timișoara (respectiv Remetea Mare) de Șanovița, la finalul anului trecut, traficul s-a mutat în zona Făgetului.
Cei care vor să ajungă la graniță aleg ca în zona Ilia să facă stânga, spre Coșava, apoi să traverseze serpentinele și localitățile din zonă, pentru ca după Făget să ”urce” pe șoseaua de mare viteză. Bineînțeles, acest traseu este ales și de șoferii care vin dinspre Nădlac.
Drumul de la Făget, pe Coșava, era unul destul de liniștit, fără prea mult trafic, din moment ce majoritatea alegeau calea Aradului pentru a bate la porțile maghiarilor. Acum nu mai e așa. Se lucrează și la cele trei loturi de autostradă care leagă Lugojul de Deva, se văd pe traseu și camioane ale firmelor de construcții. De altfel, problema aglomerației pe traseul Făget-Coșava-Deva se va rezolva abia atunci când autostrada va fi finalizată pe acest traseu.
Conform estimărilor, loturile de autostradă ce la care se lucrează acum pe traseul Făget-Deva vor fi gata, cel mai probabil, la finalul acestui an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!