Directorului general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Gavril Mihai Vadan, a declarat că 82 de contracte au fost semnate în cadrul Măsurii 312 “Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi”, a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). El a afirmat că valoarea totală a acestor contracte este de 12,7 milioane de euro. În Timiş, valoarea celor 48 de proiecte care vor fi finanţate este de aproape 7,7 milioane de euro. „În regiune vor fi create, cu aportul acestor proiecte, 700 de locuri de muncă, 400 dintre ele fiind în Timiş”, a afirmat Vadan.
A doua măsură finanţată şi pentru care se primesc în total 4,9 milioane euro în Regiunea 5 Vest este Măsura 313 “Încurajarea activităţilor turistice”. Numărul total de proiecte este de 26. Şapte dintre acestea sunt în Timiş, valoarea lor fiind de 1,33 milioane euro. Unul dintre aceste proiecte cu finanţare integrală a fost depus de Primăria comunei Fârdea, unde se va deschide un Centru de Informare Turistică, care va promova turismul în zona lacului Surduc.
„Centrul de informare turistică va promova zona lacului Surduc. Proiectul are o valoare de 175.000 de euro, cu finanţare sută la sută”, a declarat primarul localităţii Fârdea, Samuel Lupulescu.
Fondurile alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală în perioada 2007 – 2013 se ridică la 9,4 miliarde euro, din care 34% s-au alocat deja. „Sunt foarte multe măsuri pornite pe PNADR, pentru fermieri, pentru procesare, pentru autorităţile locale, pe investiţii în infrastructură, pentru tinerii fermieri sau cele prin care se întăreşte capacitatea comunelor din România pentru capacităţi non agricole. Ştim că există problema cofinanţării, beneficiarii privaţi pot veni cu 30-50 la sută. Am găsit soluţii pentru a le acorda avansuri, pentru a se demara investiţiile mai rapid. Pentru a nu fi plimbat de la Ana la Caiafa încercăm să strângem toţi factorii, pentru a lucra în echipă”, a declarat Vadan.
Prefectul Mircea Băcală a afirmat, la rândul său, că judeţul Timiş este pe primul loc în regiune din punctul de vedere al numărului de contracte semnate pentru prima măsură. “Timişul este în fruntea proiectelor din punctul de vedere al contractelor semnate, cu 48 de proiecte, după noi fiind Aradul, Caraş-Severin, Hunedoara”, a spus Mircea Băcală în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!