Accidentul s-a petrecut pe Calea Aradului, în dreptul Uzinelor Textile Timişoara. Potrivit poliţiştilor, şoferul unui Opel, care venea dinspre strada Felix, perpendiculară pe Calea Aradului, intenţiona să vireze la stânga, spre ieşirea din oraş. Dinspre Arad venea un BMW. Şoferiţa din BMW a încercat să evite impactul însă nu a reuşit. A intrat pe contrasens, s-a izbit de Opel, după care autoturismul BMW a rupt un gard şi a “aterizat” pe trotuarul din faţa UTT. Din fericire nu se afla niciun trecător în zonă. O ambulanţă a ajuns la faţa locului şi i-a acordat primul ajutor șoferiței. Tânăra susţine că Opelul i-a tăiat calea: „M-am trezit cu el în faţă. M-am speriat şi am încercat să îl evit, pe contrasens. Nici nu-mi dau seama cum am aterizat pe trotuar. Bine că nu am lovit pe nimeni”, a afirmat conducătoarea auto.
Şoferul autoturismului Opel crede însă că totul s-a întâmplat din cauza vitezei: „Voiam să fac stânga. M-am asigurat şi probabil ea venea tare, pentru că nu am văzut-o. M-am trezit cu ea pe contrasens, că intră în mine”. Dat fiind faptul că nimeni nu a fost rănit, cei doi şoferi pot ajunge la un consens şi se pot prezenta împreună la asigurări.
C. C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!