În timp ce se îndrepta spre Timişoara, şoferul microbuzului de transport marfă a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, unde a acroşat în partea laterală un autotren, după care s-a oprit în iarbă.
În urma impactului cu vehiculul de mare tonaj, microbuzul aproape că s-a făcut bucăţi. Şoferul, în vârstă de 35 de ani, din Dumbrăviţa, a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital, cu fracturi la mâini şi picioare.
Conducătorul autotrenului le-a spus poliţiştilor că a avut impresia că celălalt şofer a adormit, pentru că, din senin, s-a trezit cu microbuzul în faţa sa.
Din cauza accidentului, circulaţia pe drumul Timişoara-Arad a fost blocată timp de câteva zeci de minute.
Citiți principiile noastre de moderare aici!