Conform spuselor taximetristului, acesta staţiona în intersecţie, aşteptând culoarea verde a semaforului. Dintr-o dată, din spate a venit cu viteză un autoturism marca Renault, care l-a izbit puternic, fără nicio tendinţă de frânare, susţine taximetristul, şi l-a aruncat la aproximativ 20 de metri în faţă. Taxiul nu avea clienţi şi, din fericire, niciunul dintre conducătorii auto implicaţi în accident nu a fost rănit grav. Cu toate acestea, cele două maşini au fost avariate serios: autoturismul Renault în partea din faţă, iar Loganul în spate. Deşi şoferul autoturismului Renault a susţinut sus şi tare că nu a avut nicio vină şi că maşina de taxi i-a ieşit în faţă dintr-odată, camerele de supraveghere de la o benzinărie din apropiere confirmă se pare spusele taximetristului.
Poliţiştii urmează acum să facă lumină în acest caz şi să stabilească exact cine se face vinovat de producerea accidentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!