E oficial! Timișorenii plătesc, de anul viitor, impozite mai mari. Pentru „servicii de calitate”, așa cum a anunțat primarul Timișoarei, se mărește impozitul pe clădirile rezidențiale, dar și cel pentru clădirile nerezidențiale. Practic, impozitul pe locuință crește cu 20%, iar persoanele fizice care au în proprietate clădiri nerezidențiale, adică imobile folosite pentru activități economice, vor avea de plătit un impozit de trei ori mai mare, prin aplicarea cotei de 1,95, crescută de la 0,6 cât era anul acesta. Se ajunge la o egalitate între persoanele fizice și cele juridice care folosesc imobilele în alt scop decât cel de locuit.
„Vrem să modificăm nivelul de impozitul pe clădire, să ajungem la nivelul Brașovului, Clujului, Bucureștiului, să fim sub nivelul de la Arad, Constanța. Pentru un apartament cred că sunt costuri de 1 leu sau 2 lei lunar și sunt chiar suportabile. Asta e prima propunere care va aduce un plus în buget de circa 5 milioane de lei. (…)
Există de mulți ani o diferență între firme și persoane fizice pentru clădirile nerezidențiale, deși destinația clădirii este aceeași. Vorbim despre 3.500 de timișoreni care sunt proprietari de clădiri nerezidențiale. Propunerea este să echilibrăm sau să modificăm impozitul pentru toate clădirile nerezidențiale, să fie aceeași cotă de impozitare, indiferent cine este proprietarul. Vorbim de mai puțin de 1% din populație (…), 15 milioane de lei”, le-a explicat primarul Dominic Fritz consilierilor locali.
Raul Ambruș, de partea USR
Mai mulți aleși au venit cu amendamente, încercând să oprească scumpirea impozitelor, dar au fost picate toate, mai puțin trei. Primul aprobat (în unanimitate – n.r.) a fost propus de liberalul Raul Ambruș (propus pentru excludere din PNL – n.r.), se referea la acordarea bonificației de 10% pentru firmele care își plătesc impozitul integral până la 31 martie, facilitate care s-a acordat în 2021 la propunerea PNL.
Paula Romoceanu de la USR le-a cerut aleșilor să voteze două amendamente: pentru scutirea de la plata impozitelor auto pentru revoluționari și pentru scutirea de la plata impozitelor pe clădiri celor care au făcut lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice, timp de cinci ani. Și aceste amendamente au trecut.
Au mai venit cu propuneri și Radu Țoancă de la PSD, dar și Roxana Iliescu de la Pro România, cea din urmă dorind ca impozitul pe clădiri nerezidențiale pentru persoanele fizice să nu sufere modificări. Și viceprimarul Cosmin Tabără a propus reducerea impozitului la persoanele juridice care dețin clădiri nerezidențiale. Au picat însă la un vot, după ce consilierul propus pentru excludere din PNL, Raul Ambruș, a votat ca partidul condus la nivel județean de primarul Dominic Fritz (USR). PNL, PSD și Pro România au votat în tandem.
S-a votat de două ori
Proiectul de hotărâre în integralitate a fost votat de două ori. Prima dată online pe platforma Zoom, dar doar vreo 20 de consilieri au reușit să-și exprime opțiunea. S-a tras linie și s-au adunat numai 12 voturi „pentru”, astfel că s-a decis reluarea procedurii. Unii aleși au invocat probleme tehnice, dar nu în timpul votului, ci la final, excepție făcând Rodica Militaru (USR), care s-a plâns că i-a picat conexiunea la internet.
„Să se consemneze în procesul-verbal că, până nu s-a anunțat rezultatul votului, nu a acuzat nimeni probleme de sistem”, a atras atenția Adrian Lulciuc (PNL).
A doua oară s-a votat verbal, iar președintele de ședință, Răzvan Negrișanu (USR), a reușit să numere 14 voturi „pentru”: 13 de la USR și unul de la Raul Ambruș. Radu Țoancă de la PSD nu a votat deloc. A fost sunat de Negrișanu în timpul procedurii, dar nu a răspuns, iar după ce s-a tras linie a luat cuvântul.
„Efectiv vă bateți joc de acest consiliu local, noi o să contestăm acest vot la prefectură. Nu ne putem juca, a apărut pe tot internetul 12 la 10, a fost fotografia momentului. Puteați să aveți bunul simț și să lăsați la suplimentare acest proiect. Și eu pot să zic acum că nu am avut semnal, reluăm a treia oară?”, a întrebat Țoancă, moment în care i s-a răspuns că poate să facă ce vrea.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XImpozit pt calitatea aerului nu aveți de gând????
-
Nu ai inteles.
Cand zice de calitatea serviciilor se refera la calitatea serviciului lui si al restului derbedeilor din banda ce a acaparat Timisoara. Ca doar remuneratia este principala calitate a unui serviciu (job).
Doar nu credeati ca e vorba de serviciile publice?-
Cu impozitele astea derizorii pe apartament, s-au îmbogățit dezvoltatorii imobiliari. Doar în România mai gasesti prosteala asta legislativa permisa bogătașilor
-
-
Impozit pe aer, e in plan. De aia se numeste GreenPass si nu pasaport de vaccinare.
Urmatoru lucru care se va adauga pe GreenPass e cota lunara de CO2. Deja Mastercard lucreaza impreuna cu ONU la un card care blocheaza banii cand sa terminat cota. Gasesti info pe net usor.Sistemu de control e instalat acum cu covidu. El va fi extins anual.
-
Măcar iei bani frumoși? Că ne-am baga și noi la prostit publicul😁
-
Gata, avem mai multi bani de parade, maratoane si alte manifestari “culturale”. si poate ceva digitalizare, niste calculatoare noi, niste site-uri facute cu ceva voluntari, chestii de-astea de cresc nivelul de dezvoltare al irasului, nu chestii de baza gen curatenie, caldura, strazi fara gropi.
Servicii de calitate … Mă pufnește râsul
Asa mai Fritz, mareste impozitele sa ai de unde plati subventie la coltermisti, da vezi ca-s doar o treime din votanti.🤪
USL functioneaza! s-a vazut la sedinta de CL ca PNL au votat alaturi de PSD la absolut toate proiectele care vizau buna functionare a primariei. Rusine PNL ca acum veniti cu solutii avand in vedere ca ati fost la conducerea orasului in ultimii ani si nu ati facut nimic
-
Fritz, tu esti? Sau esti Latcau? Ca nu va mai deosebesc, sunteti la fel de prosti amandoi…
Zic ca e o marire de bun simt. Nu cred ca trebuie dramatizat foarte mult
Daca vreti servicii de calitate la fel ca și cei din capitala tarii ( tăiem caldura iarna ) va taxaam mai mult !
La ce bun impozite mai mari ????
De cand a veni USR+ cu dejectia Fritz nu am văzut nimic nou !!!
Orașul sa umplut de gunoaie au re apărut câini vagabonzi.
Timisoara a decazut foarte mult sa nu vorbim ca tot din cauza USR+ mulți timisoreni nu au căldură acasă, scoala, grădinițe,creșă, spitale etc.
Dar ma bucur ca cetateni sunt mulțumiți fericiti si stau liniștiți in case și savurează aceste clipe minunate de confort mai rele ca pe vremea lui Causescu .
Ma întreb ce fac acoperiți din servici care au ieșit în strada pentru ordonanta13 ?????
Multumim celor care au votat cu USR+ PNL si neau adus în starea asta minunata :
sa murim de frig în case și în spitale !!!
sa murim de foame în casa la cum se scumpesc alimentele ,curentului,gazul , benzina, motorina etc.
În spital dacă nu mori de covid pentruca nu sunt medicamente sigur mori de frig.
Mulțumim USR+ si PNL ca ne-ați adus în situația asta de cacat !!!!!
-
Mutate la Mosnita, pune in gradina si fa focul daca dupa 30ani+ de la revolutie nu ai incalzire proprie si astepti mura in gura de la sta ca pe vreamea lui “causescu”
-
“Muta-te”, “Ceausescu”, “Stat”. “Mary” cu Y. La Mosnita pui in gradina si faci “Focul”. ANALFABETA FUNCTIONALA. “AMAZOANA!” De ce am impresia ca este o “Juna CORPORATISTA”. Nu. Cred ca ma insel.
-
Romani stati liniștiți ca prosti în casa și sigur foarte curând o sa muriti de frig sau de foame în casa.
Si dacă vreți sa mergeți la spital acolo sigur o sa muiți fiindcă nu sunt medicamente.
Romania este ca o corabie care se scufunda la cârma corăbiei este căpitanu Johannis cu echipajul ales pe sprânceană USR+PNL si UDMR .
Ce este mai îngrijorător faptul ca pasgeri poporul ronan din corabie stau cu apa la genunchi și se fac ca nu vede echipajul nebun cere scufunda vasul.
Timisoreni au fost castrați de dictatura comunista PNL+USR+UDMR !!!!!
Negrisanu nu e gunoiu ala care l-a imprumutat pe Fritz cu bani si apoi Fritz i-a semnat un PUZ ilegal???
Asa va trebuie votantiilor din Timisoara. A-ti vrut usr aveti usr, Robu nu era bun, construia prea mult si nu dadea de pomana la masmedia. Cu usr-fritz :Taxe mai mari , fara caldura si fara apa calda, fara investitii, chiar oprirea celor incepute, dar ca in vest. Dar cu fritz cu casa mare intr-un an. Se pare ca functia de primar a lui fritz aduce ceva venituri.Un impostor.
-
:)) auzi la el, construia prea mult. In 8 ani a facut 5 chestii dintre care 3 incepute de Ciuhandu.
-
Da, Bour nu era bun! Dar s pare că nici șpriț nu e! Dar o sa votam pe altul – nu prinde escrocul asta mincinos un alt mandat!
Multa UE la USR cei mai de ra…at partid politic din Romania .
intr-o buna zi se vor trezi “guvernantii” ca nu mai pot iesi din casa fara “certificatul verde”, varianta corecta, pe care o merita. nu ti-ai facut treaba? ai tufut meciul in meseria ta de “guvernant”? pai nu mai iesi din casa. sau daca iesi, iesi in sicriu. ai de ales, nu-ti ingradeste nimeni drepturile. ne putem pisa toti pe drepturile altora cu maaaare usurinta.
Fritz si Usr=teapa
Bravo , dupa ce nu avem caldura mai maresc si impozitul ?
si telpark si curentul si gazul ?
USR isti N.E.O — N.A.Z.I.S.T.I
Historians and other scholars disagree on the question of whether a specifically fascist type of economic policy can be said to exist. David Baker argues that there is an identifiable economic system in fascism that is distinct from those advocated by other ideologies, comprising essential characteristics that fascist nations shared. Payne, Paxton, Sternhell et al. argue that while fascist economies share some similarities, there is no distinctive form of fascist economic organization. Gerald Feldman and Timothy Mason argue that fascism is distinguished by an absence of coherent economic ideology and an absence of serious economic thinking. They state that the decisions taken by fascist leaders cannot be explained within a logical economic framework.
Ce bine se inteleg talharii cand e vorba de ” binele cetateanului” si de cresterea calitatii serviciilor.
Care calitate , care crestere hotilor? A voastra si a clientilor vostri.
Trazniv – ar Dumnezeu talharilor.
Si uite asa inca dupa un an domnul Dominic isi mai ia o locuinta de 330000.
Imi place de domnul Dominic care a trait in Germania incearca oreturile din Germania sa le introduca si im Romania dar calitatea serviciilor sa ramana pur romaneaca.
Bravo domnule Dominic ne a tras pe sfoara dar sa vezi cand te sm trage nki pe sfoara cum va fi.
Cand guvernu da legi anticonstitutionale, sistemu e terminat. Nu mai are rost, tu ca cetatean, sa respecti legile, sa platesti taxe… va fi anarhie. Vor merge oamenii cu toporu pe strada.. probabil ca asta e planu.. razboi civil.. o sa mearga Gheo cu buldozeru la supermarket.. nu trebe nici card nici pasaport..
Votat pana iese cum vrem noi e noua democratie. noul normal
Pai este evident ca imobilele fara sisteme de incalzire sunt mai scumpe decat cele care au astfel de sisteme,deci e logic ca impozitele sa fie mai mari
“Dacă vrem servicii de calitate, să ne asigurăm că avem și venituri””Care dracului sant serv alea de calitate,in mintea si conceptia ta de neamt,sa lasi orasul fara apa calda si caldura cand afara sant 2 grade.Mintea ta aia ingusta nu se gandeste ca sant oamenii,copii in spitale care nu au cum se proteja de frig.Bine ca ai avut bani de festivalele tale de homo ,audite de toate culorile,angajari de tot felul de firma de casa de avocatura,sa nu uitam de armata ta de consilieri personali,consiliera de familie,consilieri de program Marte ca nici ei nu mai stiu cu ce ar trebui sa se ocupe doar stiu atit ca sant membri USR.Nu am nimica cu familia ta dar ia o si dute de unde ai venit buticarule dar nici ai nu ai fost si acuma vrei sa fii mare primar
Daca nu sunt bani, de ce se tot angajeaza in Primaria Timisoara?
Si cine va plati sentintele prin care cei dati abuziv afara din functii vor fi reangajati si platiti retroactiv?
Cate studii de fezabilitate fara rost se platesc? Pe cele pentru metrou cat se plateste?
De ce e nevoie ca politistii locali sa patruleze cate doi? Ca au statii si se pot chema imediat in caz de nevoie.
In Timisoara, Primaria arunca banii pe fereastra. Numai vaporasele inutile cheltuie cateva milioane de lei pe an.
Se subventioneaza transportul public si oamenii stau in frig.
Sunt o multime de muzee in care nu intra nimeni. dar se platesc directori.
Institutiile finantate de Primarie ajung supradimensionate. Filarmonica are atata de multi angajati ca nu-i mai tine scena.
Perfect! Oricum apa calda nu avem, de caldura nu mai zic si impozitele erau prea mici. O marire de impozit este mai mult decat necesara in acest moment.
sunt ferm convins ca vor fi votati dinnou peste 4 ani ….caci romanul are memoria scurta.
S-a numarat si votat pana a iesit bine ptr usr&pnl.Jaful asupra cetatenilor continua.
Fratilor , nazistii si comunistii erau mai omenosi decit acesti talhari turbati dupa bani.
Va tot dati cu curu de pamint ca vezi doamne cresc impozitele cu 20%
Cine va pune sa va luati apartamente? Sa va bagati in credite pe 30 de ani si sa mincati wish sandwich toata viata? Stati in chirie si nu aveti probleme. Nu e caldura … palaria si bastonu si te-ai mutat unde e, simplu. Ati vrut sa fiti proprietari asta e, platiti
Ai platit 300 de lei impozit pe un apartament anul trecut si acum o sa platesti 360, doua meniuri mai putin la KFC.
Da subventie la caldura, transport in comun, vreti. Plingeti toti dupa Robu, da uitati ca datoriile la Colterm au inceput sa se stringa de prin 2013. Si cine era mare si falos pe vremea aia?
Asa ca astia din neamu lu’ SA MI SE DEA, ia mai faceti si voi cite ceva nu mai stati cu mina intinsa la pomana.
Si la final ca sa parafrazez un predecesor ” ask not what your city where you live can do for you, ask what you can do for your city where you live”
Si daca nu va convine … emigrati inapoi de unde ati venit
-
@eddy esti diliu cu acte… sa ajungem toti romanii chiriasi in propria tara dupa tine… vezi ce s-a intamplat in Germania cu chiriile… precis votant usr, corect???
ohooo ce bine. Chiar ma scaldam in bani de cand mi-au triplat salariul cei de la USR si PNL
Demis guvern in pralament pe timp de pandemie – bifat
Plansete ca guvernul nu ajuta – bifat
Racolat membri de la alte partide – bifat
Marit taxe si impozite – bifat
Introdus taxe noi – bifat
Aruncat peste 100M in gaura neagra de la Colterm – bifat
Angajat consilieri si functionari in primarie – bifat
…
Intr-adevar un partid atfel.
Pai este cel mai simplu acest lucru, de a mari taxele si impozitele! Orice prost poate face asta!
La o firma privata cand scad veniturile din motive econimice si nu se pot marii preturile produselor se incearca sa se gaseasca solutii pt scaderea cheltuielior.
Micsorati cheltuielile cu personalul din primarie si din istitutiile subordonate, ca pe vremea lui BOC!
Primarul si aparatul sau de specialitate este in slujba cetateanului !
Dar de unde sa stie primarul asta? Ca doar primul serviciu din viata lui este acesta de primar!
Frit si echipa de fraieri ar trebui sa plece din Timisoara . Probabil sunt buni doar pe partea de frecat menta in primarie si sa mareasca taxele si impoziltele
Ambrus, un caine care a cerut sa fie adoptat…
Salut,
lucrez intr-o multinationala si stau in Timisoara.
Colegii mei sunt toti mari USRisti, cu postari pe FB , iesit la meetinguri etc. Toti s-au bucurat de victoria lui Fritz, dar ei nu stau in Timisoara. Ei stau in Mosnita, Giroc etc. Toti se amuza acum de taxa de parcare, de cresterea impozitului etc. Copii lor 100% merg la scoala in Timisoara.
Acum se amuza de ce se intampla, de frig , de scumpiri si tin teoria chibritului ca USL 2 bla bla.
Uneori am impresia ca traim un film prost.
-
Partea proasta e ca suntem actorii in filmul acest prost!! Cei din IT dar mi se par o mare parte ipocriti…sunt ok cu orice marire de impozit, tax etc ce le baga USR.ul si mai au si replici ca:” cine nu isi permite asta e..” dar ei sunt scutiti la impozit pe salar poate ar trebui sa plateasca si le trec filmele!
-
Cei din IT platesc CAS si CASS (35% din brut) in quantum semnificativ mai mare decat un non-IT-ist care plateste “toate impozitele” dar care are in general un salar mai mic, chestia asta nu o remarca nimeni ?
Daca un IT-ist ajunge in spital, beneficiaza de servicii proportionale cu contributiile la sistemul de sanatate (mii de euro/an)? Cu siguranta ca NU.
-
Din nefericire toti consilierii sunt vinovati.Stiau ca ambrus o sa voteze cu usr si o sa treaca proiectul de majorare a taxelor.Nu o sa raspunda nimeni, nu o sa-si dea demisia nimeni, noi suntem buni de plata.Ramane de vazut cati o sa-si permita sa plateasca un impozit marit de 3 ori pentru spatiile nerezidentiale in conditiile in care toti agentii economici sunt la pamant.Nu o sa regasim niciunde acesti bani pe care o sa-i colecteze din marirea taxelor.Timisoara este condusa de impostura si de interesele personale ale celor care au fost votati.TOTI, dar TOTI isi urmaresc DOAR interesul propriu.Din pacate urmeaza inca 3 ani cu aceasta administratie.Dupa care un nou vot, noi asteptari, alte dezamagiri si tot asa….de 31 de ani….
Deci dragi timisoreni(uni).Voi ati votat frit si usr.Datorita voua stam cu totii in frig,Datorita voua cresc taxele si impozitele.Consilierii USR+1 PNL au votat ce ati dorit voi.Ei si-au facut datoria iar voi aveti ce v-ati dorit.
Cind Ciuma rosi crestea pensiile si salariile,scadea preturile nu a fost bine.Ati iesit pe strada si ati strigat JJos ciuma rosie.Impotriva vaccinarii si cewrtificatelor verzi ati protestat.Acum stati in casa si va este bine.Asa sa va fie si in continuare.
Eu va respect pe voi si pe cei care va reprezinta.
Jos ciuma rosie !
Pentru un apartament de 40mp, plateam approx 80 RON. O marire de 20% inseamna +16 RON / an.
Chiar nu mi se pare o drama aceasta “marire”, nu inteleg de ce va plangeti atata.