Deși la Timișoara nu se mai organizează „Ziua fără mașini”, după ce primarul Nicolae Robu a anunțat că „suntem în civilizația automobilului, până când vor apărea aparate de zbor individuale ca alternativă, mașina va fi folosită”, acțiunile dedicate Săptămânii Mobilității Europene continuă și în acest an.
Începând de vineri, 16 septembrie, și până joia viitoare, în 22 septembrie, timișorenii sunt invitați să facă cât mai multă mișcare.
„Tema de anul acesta este «Smart and sustainable mobility, an investment for Europe (Mobilitate inteligentă și durabilă, o investiție pentru Europa)», în ideea de a încuraja oamenii să se gândească la costurile legate de transport și să aleagă modul cel mai rentabil atunci când călătoresc. Cercetările arată că alegerile adecvate în domeniul mobilității conduc în mod semnificativ la stimularea finanțelor publice, iar orașele care promovează o politică de transport durabilă dețin un avantaj economic față de cele care favorizează automobilele alimentate tradițional. Oamenii care folosesc modalități active de transport, ciclismul, rolele, trotineta și mersul pe jos sunt mai productivi în muncă și se îmbolnăvesc mai rar”, transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.
Aceștia mai spun că există o sumedenie de beneficii, nu numai cele pentru sănătate.
„Valorile proprietăților în orașele cu facilități dezvoltate pentru bicicliști și transport public tind să fie mai mari, iar copiii care merg pe jos sau cu bicicleta la școală au rezultate mai bune la învățătură. Prioritizarea transportului sustenabil aduce, de asemenea, beneficii și sectorului privat. Rapoartele arată o creștere a afacerilor cu până la 40 de procente în zonele unde mersul pe jos și cu bicicleta sunt norme de bază”, se mai arată în comunicatul emis de primărie.
Așadar, de vineri și până joia viitoare, vor avea loc fel de fel de acțiuni la Timișoara, de la pedalări pe trasee speciale până la alergări sau plimbări gratuite cu tramvaiele.
Programul Săptămânii Mobilității Europene 2016:
Vineri, 16 septembrie:
18 – Acţiuni sportive cu echipa de rugby – Juniori Timişoara Saracens – str. Mărăşeşti. Mai mulți juniori U20 (locul III naţional), alături de stafful tehnic al echipei vor explica reguli din jocul de rugby, vor arăta scheme specifice şi vor interacţiona cu publicul invitându-l la schimburi de pase cu mingea de rugby.
18 – Alergare şi trotinetă în zona centrală cu Asociaţia Alergotură pe traseul: Bulevardul Cetăţii – stânga Str. Gh. Lazar – stânga Calea Circumvalaţiunii – Piaţa Consiliul Europei – Calea Al. Ioan Cuza – Piaţa Mărăşti – retur Calea Al. Ioan Cuza – Piaţa Consiliul Europei – Calea Torontalului – Bulevardul Cetăţii.
Toată ziua: curse gratuite cu tramvaiul Armonia, pe linia 6. Traseu: Piaţa Libertăţii – Piaţa 700 – Nemoianu – Catedrala Mitropolitană – Piaţa Maria – Parc Doina – Bălcescu – Piaţa Crucii – Str. Cluj – Olimpia – Deliblata – Banatim – Fabrica de Bere – Piaţa Traian – 3 August – Prefectură – Continental.
Sâmbătă, 17 septembrie:
9-20 – Competiție sportivă organizată de o sală de sport din oraș, în Piața Victoriei
9 – Alerg Pentru O Cauză, ediţia a V-a, 17-18 septembrie 2016, 200 de km în alergare ştafetă, între Timisoara şi Beiuş. Traseu: Parcul Botanic – Calea Aradului (prin faţă pe la mall) – Calea Sever Bocu/Lipovei – Strada Principală Dumbrăviţa – Lipova – Ineu – Beiuş, Colegiul Naţional „Samuil Vulcan”. Sosire: Duminică, 18 septembrie, ora 16.30, Beiuş. Banii strânși în urma alergării se vor folosi pentru a oferi burse anuale de studiu unor elevi de liceu silitori.
11 – Pilates în Parcul Justiţiei
Duminică, 18 septembrie:
09-20 – Competiție sportivă organizată de o sală de sport din oraș, în Piața Victoriei
11-13 – Clasă de dans şi competiţii sportive în Parcul Copiilor “Ion Creangă”.
Luni, 19 septembrie:
13.30 – Circuit pe biciclete, la care vor participa consilieri locali, conducerea şi angajaţi ai Primăriei Timişoara, pe traseul: Bulevardul C.D. Loga nr. 1 (Primăria Timişoara) –Bulevardul Regele Ferdinand – Podul Mitropolit Andrei Şaguna – Bulevardul Vasile Pârvan – Bulevardul Corneliu Coposu – întoarcere la sensul giratoriu (fântâna de la Pestalozzi) – Bulevardul Corneliu Coposu – str. Michelangelo – Bulevardul I. C. Brătianu – Str. 20 Decembrie – Bulevardul C.D. Loga nr. 1 (Primăria Timişoara). Partener RATT, cursa se va desfăşura cu biciclete VeloTM.
18 – Alergare şi trotinetă în zona centrală cu Asociaţia Alergotură, pe traseul: Bulevardul Cetăţii – stânga Str. Gh. Lazăr – stânga Calea Circumvalaţiunii – Piaţa Consiliul Europei – Calea Al. Ioan Cuza – Piaţa Mărăşti – retur Calea Al. Ioan Cuza – Piaţa Consiliul Europei – Calea Torontalului – Bulevardul Cetăţii.
Marți, 20 septembrie:
17 – Acţiuni cu Liceul cu Program Sportiv “Banatul” Timişoara în Piaţa Sf. Gheorghe. O delegaţie de profesori, părinţi şi elevi ai liceului vor explica reguli din box, din jocul de fotbal şi handbal, vor arăta scheme specifice şi vor interacţiona cu publicul invitându-l la un schimb de pase cu mingea. Programul va conţine concursuri de şuturi la poartă (fotbal), concursuri de aruncări la poartă (handbal) şi o demonstraţie de zumba.
18.30 – MEB Run Day – Asociaţia Alergotură. Tură de alergare la Pădurea Verde. Întâlnirea participanţilor va avea loc la capătul străzii Fervenţia din Dumbrăviţa. La 18.45 se va da startul de la podeţul peste Behela. Tura are 5,3 km. MEB Run Day este un antrenament săptămânal conceput ca un concurs amical de alergare diurnă prin Pădurea Verde, organizat în 34 de etape, pe tot parcursul anului 2016, pentru a face lucrurile interesante pentru un număr cât mai mare de alergători. A douăzecea etapă din cele 34 de ediţii ale sezonului regular MEB Run Day 2016 are loc pe traseul clasic.
Miercuri, 21 septembrie:
18.30-20.30 – Maraton de cycling în Piaţa Libertăţii
Toată ziua: Curse gratuite cu tramvaiul Armonia, pe linia 6. Traseu: Piaţa Libertăţii – Piaţa 700 – Nemoianu – Catedrala Mitropolitană – Piaţa Maria – Parc Doina – Bălcescu – Piaţa Crucii – Str. Cluj – Olimpia – Deliblata – Banatim – Fabrica de Bere – Piaţa Traian – 3 August – Prefectură – Continental.
20 – Ture de alergare organizate de Asociaţia Alergotură.
- Tura Gara de Nord (10.4 km). Start: Podul General Ioan Dragalina – Splaiul N. Titulescu – Aleea Porto Arte – pe sub Podul Maria – pe sub Podul Mihai Viteazul – pe sub Podul Michelangelo – pe sub Podul Traian – traversare Podul Decebal – Splaiul Peneş Curcanul – Splaiul Griviţa – traversare Calea Dorobanţilor (Pod A. Şaguna) – Parcul Uzinei si retur.
- Tura Nora (10.6 km). Start: Bd. Dâmboviţa nr. 40 – dreapta pe Str. Dreptatea – stânga pe Str. Vulturilor până la pistă – dreapta pe pista de bicicletă – Podul Decebal – Parcul Copiilor – Porto Arte – Splaiul N. Titulescu – traversare Podul General Ioan Dragalina – Splaiul T. Vladimirescu – Splaiul Sofocle – stânga pe Str. Vulturilor – dreapta pe Str. Dreptatea – Finish: la intersecţia Str. Dreptatea cu Bulevardul Dâmboviţa.
- 30 – Tura Parcul Uzinei (3.7 km). Start: Parcul Uzinei (Stonehenge) – dreapta Str. Uzinei – Str. Rozelor – Str. Vălişoara până la pasarelă – traversare pasarelă – dreapta Str. Canalul Bega – stânga Str. Rudolf Walter – dreapta pe Str. Câmpului – Str. Frederic Chopin – Podul Mihai Viteazul – Finish: Parcul Uzinei.
Joi, 22 septembrie:
12 – Circuit pe biciclete, la care vor participa angajaţii RATT. Traseul: Bulevardul Take Ionescu – Str. Nicu Filipescu – Bulevardul Revoluţiei 1989 – Splaiul Nistrului – Piaţa Badea Cârţan – Bulevardul Take Ionescu. Cursa se va desfăşura cu biciclete VeloTM.
17 – Acţiuni sportive cu echipa Baschet Club Timişoara, în Piaţa Sf. Gheorghe. Mai mulți juniori, alături de stafful tehnic vor arăta scheme specifice jocului de baschet şi vor interacţiona cu publicul invitându-l la un schimb de pase şi la un concurs de aruncări la coş.
18 – Acţiuni sportive cu echipa de rugby – seniori Timişoara Saracens, în Piaţa Victoriei. Mai mulți seniori (multipli campioni naţionali), alături de stafful tehnic vor explica reguli din jocul de rugby, vor arăta scheme specifice şi vor interacţiona cu publicul invitându-l la un schimb de pase şi la concursuri cu mingea de rugby.
18 – Alergare şi trotinetă în zona centrală cu Asociaţia Alergotură, pe traseul: Bulevardul Cetăţii – stânga Str. Gh. Lazar – stânga Calea Circumvalaţiunii – Piaţa Consiliul Europei – Calea Al. Ioan Cuza – Piaţa Mărăşti – retur Calea Al. Ioan Cuza – Piaţa Consiliul Europei – Calea Torontalului – Bulevardul Cetăţii.
Toată ziua: Curse gratuite cu tramvaiul Armonia, pe linia 6. Traseu: Piaţa Libertăţii – Piaţa 700 – Nemoianu – Catedrala Mitropolitană – Piaţa Maria – Parc Doina – Bălcescu – Piaţa Crucii – Str. Cluj – Olimpia – Deliblata – Banatim – Fabrica de Bere – Piaţa Traian – 3 August – Prefectură – Continental.
16 – 22 septembrie:
Ora 18 – în fiecare zi va fi câte o cursă gratuită cu tramvaiul turistic TramTur. Traseul liniei 6: Piaţa Libertăţii – Piaţa 700 – Catedrala Mitropolitană– Piaţa Maria – Piaţa Bălcescu – Banatim – Piaţa Traian – Prefectură – Piaţa Libertăţii. Plecarea va fi din Piața Libertății, 30 de locuri disponibile în vagon. Atenție! Accesul în tramvai se face pe bază de rezervare pe pagina de Facebook „Muzeul Corneliu Miklosi” sau pe adresa de e-mail muzeu.transport@ratt.ro.
În caz de vreme rea, acțiunile programate se vor suspenda, urmând ca primăria să anunțe, așa cum ar trebui, din timp dacă se vor mai ține sau nu la o dată ulterioară.
Săptămâna Mobilității Europene este o inițiativă a UE, care a început în anul 2002. Își propune să promoveze politicile locale existente, precum și cele mai bune practici legate de mobilitate urbană durabilă, să contribuie la creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor cu privire la pagubele pe care tendințele actuale de mobilitate urbană le generează asupra mediului și a calității vieții.
Articole pe aceeași temă:
Nicolae Robu: Nu vreau zi fara masini in Timisoara!
Citiți principiile noastre de moderare aici!