Lucrările în Piața Mărăști ar trebui finalizate până la începerea școlii, iar la modul în care se lucrează acum acest lucru nu ar trebui să fie o problemă, crede primarul Nicolae Robu.
„O altă lucrare foarte importantă care e în derulare de mai multă vreme e intersecția Mărăști. Chiar se lucrează cu toată capacitatea pe care o avem la dispoziție pentru a se finaliza până la începerea școlii. Eu am spus estimativ că ar fi vorba de cinci zile (închiderea circulației – n.r.)”, a declarat Robu.
Întrebat de ce nu se poate lucra așa pe toate șantierele din Timișoara, Robu a răspuns: „Nu se poate pentru că și costurile se schimbă. Noi putem vedea o diferență între cum se lucrează pe șantierele private și cum se lucrează la public. Noi facem licitații și câștigă prețul cel mai mic. Asta are avantaje și dezavantaje.”
Totuși, cei care au trecut prin zonă au observat că muncitorii au mai tăiat un copac. Asta deși reprezentanții Primăriei Timișoara dădeau asigurări că acest lucru nu se va întâmpla. Primarul susține că acesta era bătrân și reprezenta un pericol pentru pietoni.
”Era cu scorburi, era un pericol. Am văzut la fața locului. Se vor planta alți copaci, sigur că da. Noi deja am plantat acolo cu anticipație. La gardul de la Parcul Botanic sunt mult mai mulți cei plantați decât cei tăiați. În jurul statuii vrem să facem o piațetă frumoasă. Și se vor planta inclusiv niște copaci”, a concluzionat Robu.
Lucrările din Piața Mărăști sunt executate de SDM. După lărgirea intersecției, în zonă vor fi repornite semafoarele și se va reînființa și trecerea de pietoni de pe strada Oituz, susțin reprezentanții Primăriei Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!