Reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Timiș i-au îndemnat pe elevi să facă poze și să le trimită situația toaletelor de la ei din școală, pentru a vedea dacă acestea sunt dotate cu cele necesare – de la apă caldă la săpun și prosoape de hârtie ori hârtie igienică. Concluzia este că în Timiș sunt școli care nu au apă caldă și săpun… unele nici chiar hârtie igienică…
„Sistem murdar, căutăm hârtie igienică și săpun” se numește campania marca CJE TM. Conform reprezentanților Consiliului Județean al Elevilor Timiș, la Liceul Teoretic Gătaia, Liceul Teoretic William Shakespeare din Timișoara și Colegiul Național Coriolan Brediceanu din Lugoj, elevii au reclamat că nu este hârtie igienică la toalete. Și la Liceul cu Program Sportiv Banatul se transmite că „minimul de resurse necesare asigurării igienei în toaletele școlilor timișene nu există”, iar lipsuri de acest gen sunt, conform elevilor, și la Liceul Pedagogic din Timișoara.
„Prin campania #sistemMURDAR, noi, Consiliul Județean al Elevilor Timiș, ne-am dorit să aducem în atenția publică carențele sistemului educațional în ceea ce privește igiena. Prin rețeaua noastră de elevi reprezentanți am reușit să descoperim realitatea cruntă din școlile timișene: toaletele folosite de elevi nu sunt dotate cu hârtie igienică și săpun, fapt care determină expunerea beneficiarilor primari ai educației la o serie de riscuri, mai ales în sezonul gripei. Sistemul nu este doar murdar, din păcate. Este corupt, politizat și blocat în propriile-i neajunsuri”, a spus Antonia Pup, președintele Consiliului Județean al Elevilor Timiș.
Halas Ferenc, inspector școlar general adjunct de Timiș, a declarat pentru tion.ro că cere reprezentanților unităților de învățământ să fie atenți la acest aspect, al asigurării săpunului, hârtiei și a apei calde în toalete, mai ales că suntem în plin sezon gripal.
„Aceste dotări care sunt necesare se fac de către școli din banii pe care îi primesc de la primărie. Noi vom transmite o adresă către unitățile de învățământ să fie atenți și la acest aspect. Suntem în perioadă de gripă așa că școlile sunt obligate să ia măsuri în plus în acest sens, pentru binele elevilor”, a spus inspectorul școlar general adjunct de Timiș Halasz Ferenc.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș transmit că primăriile nu alocă bani cu destinație clară pentru hârtie igienică și săpun, ci pentru materiale sanitare și alte nevoi ale școlilor, iar decizia de cum vor fi folosiți banii este luată de reprezentanții unităților de învățământ.
Elevii pot trimite poze cu toaletele școlilor și lipsurile pe care le au în asigurarea igienei aici: cjetimis@gmail.com.
video: Consiliul Județean al Elevilor Timiș
Citiți principiile noastre de moderare aici!