Mirela Toc, căci despre ea este vorba, este funcționara din Primăria Timișoara care a protestat în 2017 de una singură în fața instituției de pe C.D. Loga. Acuza mai multe ilegalități în primărie și spunea că protestează față de conducerea PMT, „deoarece deranjează tot mai intens”.
Mirela Toc a lucrat în cadrul fostei Direcții Tehnice, apoi cu asociațiile de proprietari din oraș, după care la Serviciul Relaționare cu Cetățenii, celebra Cameră 12 din primărie. În primăvara lui 2019 a fost mutată la Biroul Salubrizare, când a și primit un birou minuscul.
Detalii, AICI!
„Nu poate să dovedească că m-am uitat pe Facebook”
Funcționara e într-un continuu război cu conducerea primăriei. A fost trimisă chiar de Nicolae Robu în fața Comisiei de disciplină a instituției. Edilul susține că Toc a lucrat doar 2,5% din timpul în care a fost la serviciu, în luna decembrie. A depus sesizarea în 17 ianuarie, iar Mirela Toc s-a prezentat luni, 10 februarie, în fața comisiei, cu un avocat și mai mulți susținători. Cazul a fost amânat și ar urma să fie dezbătut în opt zile.
„Ședința s-a amânat pentru că nu sunt probe în dosar. Citația și sesizarea trebuia să fie însoțite de trei anexe, care erau traficul calculatorului din serverul primăriei, fișa mea de pontaj. Eu am fost plătită în luna decembrie, iar șefii mei care au atribuții în domeniul salubrizării nu au făcut sesizări împotriva mea. Ca urmare, au semnat fișele de pontaj. Nu este corect ca primarul care numește prin act adițional membrii comisiei de disciplină să aplice sancțiunea disciplinară (…) Nu poate să dovedească că eu m-am uitat pe Facebook 52 de ore, atâta timp cât, în luna decembrie, șeful meu direct, Daniel Coraș, mi-a dat ca sarcină de serviciu să întocmesc proiect de hotărâre, referate privind regulamentul de colectare și transport al uleiului uzat, regulamentul de colectare a bateriilor și acumulatorilor, diverse variante pe care i le-am trimis. M-a trimis la Târgul de Crăciun, să întreb comercianții dacă au contract cu o firmă pentru colectarea uleiului uzat… or, toate aceste mailuri se găsesc în calculatorul meu și, culmea, nu se regăsesc în tabelul făcut de domnul primar”, a povestit Mirela Toc.
Numai două ore pe teren
Conform sesizării semnată de primarul Nicolae Robu, funcționara „a lucrat” mai mult pe Facebook, în luna decembrie, unde a petrecut exact 42 de ore și 30 de minute. Pe Yahoo Mail a petrecut 8 ore și 30 de minute, pe Twitter a stat timp de 8 minute, pe Instagram a stat 3 minute, pe relatii.net a petrecut 5 minute și a mai pierdut timpul pe site-uri de știri și de lifestyle.
„Mirela Adriana Toc nu și-a exercitat atribuțiile de serviciu în cadrul Biroului Salubrizare și a folosit calculatorul în scop personal timp de aproximativ 52 de ore și 30 de minute. Conform fișei de pontaj, Mirela Adriana Toc a avut 10 zile lucrătoare pontate în luna decembrie 2019, astfel cumulând 80 de ore lucrate. Din totalul de 80 de ore, aproximativ 52 ore și 30 minute a desfășurat activități de pe calculatorul de serviciu în scop personal. Adică aprox. 65% din orele lucrate în luna decembrie nu a muncit în interesul PMT și pentru timișoreni”, a scris edilul-șef în sesizarea depusă.
Acesta nu este însă singurul motiv pentru care Robu a alertat Comisia de disciplină. Potrivit acestuia, Mirela Toc și-a îndeplinit „deficitar atribuțiile din fișa de post”.
„În toată luna decembrie 2019 a transmis doar 9 poze cu deșeuri abandonate pe domeniul public, în data de 4 decembrie, în intervalul orar 12,01 – 12,56 (…) așadar (…) în toată luna a muncit efectiv aproximativ 2 ore (o oră pe traseu + maxim o oră drum dus/ întors de la sediul primăriei). Restul atribuțiilor din fișa de post nefiind cazul de a fi efectuate în luna deceembrie 2019, rezultă că din totalul de 80 de ore a lucrat efectiv doar 2 ore, adică 2,5% din timp”, a mai calculat primarul Timișoarei.
Însă funcționara din PMT spune că cei din conducerea primăriei au ceva cu ea și vede totul ca pe o răzbunare.
„Este o pedeapsă pentru că în lunile august și octombrie am trimis mail primarului și administratorului public cu privire la neregulile de la salubrizarea stradală. Nu mi-au răspuns”, spune femeia.
„Știam că sunt urmărită, primarul mă hărțuiește”
Mai mult decât atât, ea consideră că membrii Comisiei de disciplină nu respectă legea. O acuză pe fosta secretară a PMT, Simona Drăgoi, că nu este integră.
„Sunt în conflict de interes cu președintele comisiei de disciplină, Simona Drăgoi, pentru că nu poate să fie obiectivă și nu este integră, având în vedere că a primit patru amenzi de la Inspectoratul de Stat în Construcții, are patru dosare la Tribunalul Timiș, am sesizat Comisia de disciplină de la Prefectura Timiș pentru perioada cât ea a fost secretar (…) Caius Șuli, care ocupă postul fără concurs, este trimis în judecată de primarul municipiului Timișoara, alături de alți angajați sau foști angajați, pentru recuperarea celor 340.000 lei stabiliți de Curtea de Conturi prin sentință definitivă, emisă de Curtea de Apel Timișoara. Aceste persoane care nu sunt integre nu au cum să fie obiective”, mai povestește funcționara PMT.
Din comisie fac parte Simona Drăgoi – președinte, Caius Șuli, Florin Răvășilă și un angajat de la Direcția de Evidență a Persoanelor.
Mirela Toc spune că așteaptă să vadă ce dovezi i se mai prezintă și va cere ca un expert independent să-i verifice calculatorul. Ea nu crede datele prezentate de Robu.
„Voi sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, pentru că trebuiau să-mi aducă la cunoștință că este monitorizat calculatorul meu. Primarul mă hărțuiește (…) Altfel ar fi venit cu acuzații mult mai consistente, nu că mă uit pe Facebook. Știam că sunt urmărită, Tocmai de aceea nici n-am accesat de pe calculatorul de serviciu”, a mai explicat femeia.
Articole pe aceeași temă:
Biroul extrem de mic în care a fost pusă să lucreze o funcționară din Primăria Timișoara
O functionara a protestat de una singura in fata Primariei Timisoara. Cere respectarea legii
Trimite articolul
Xrobu tre sa plece, Doamne ajuta !
-
Dece? pentru că o angajată din PMT stă pe FB? Angajată sancționată de către șef. Robu trebuie să plece pentru că a sancționat-o pe angajată sau pentru că…..
-
tu ii sugi belengherul idiotului. Idiotul e un mare retardat. El vorbeste? Tampitul dracului, ala care sta pe facebook si face sondaje valabile doar pt lingaii lui !
-
Alt tanar liberala care crede ca daca baga doua postari primeste un pist caldut in PMT, Colterm, Horticultura, SDM, Retim… sau deja lucrezi acolo? In caz contrar… vezi ca acuma intra si Aeroportul pe lista odata cu debarcarea pesedeilor.
-
-
Viitorul lui Robu e absolut in mână DNAului. Ei decid daca mai ia un mandat sau îl lasă pe Fritz fara contracandidat la primărie.
Intro stat de drept Robu era de mult judecat și condamnat. La noi însă, încă se negociaza, de grupurile din statul paralel. Dar dacă ne trezim cu Orza in locul lui Robu?! O fii mai bun ca Fritz?
Robului ii este ciuda ca EL nu mai este no 1 la timpul petrecut pe Facebook… Cineva din subordinea sa l-a depasit 🙂 🙂 🙂
Oare cate milioane de ore pe an se pierd de catre angajatii PMT pe retelele de socializare (platiti bine de noi timisorenii) ???
Departamentul IT al primariei poate foarte simplu sa blocheze accesul la toate “retelele de socializare” si yahoo mail si gmail etc
SIMPLU se foloseste un PROXY SERVER pentru accesul la Internet si se poate sa filtreze pe baza de adese IP sau cuvinte cheie circa 99% dintre angajati. Si astfel nu vor mai perde timpul pe net… Bar lui Robu ii este frica sa faca asa ceva… pt ca el este toata ziua pe FB cu sondajele sale fantoma
-
Proxy pe lulu. Se dadea pe conexiunea ei de date daca avea un neuron. Asa, ochishtii lu Robu i-au vazut traficul si cu asta basta. Stai.. Robu si ortacii lui monitorizeaza traficul? Buna asta. Pe banii timisorenilor? Mai securistilor frustrati ce sunteti. Faceti treaba si nu va mai cacati pe voi cu nimicuri.
Nici Ceausescu nu ne monitoriza asa 🙂 … Om mic, un frustrat …
-
Deci nu e problema ca nesimtita aia a stat numai pe facebook pe banii nostri? E problema ca a fost prinsa. Super gandire de oameni tembeli.
-
Cum dovesdesti, boule, ca era cu ochii in ecran si nu era trafic facut de facebook in fundal? Robu e prost de barlare si tu il crezi
-
De cate ori a postat primarul pe FB, pe “banii nostri”?! Aia nu se numeste stat pe FB?! De ce el poate si mai da si exemplu prost dupa care arata cu degetul spre altii?! Sa isi ia o oglinda mai mare ca nu mai incape. Cand s-a filmat in masina la intoarcerea din Viena a cui este vina, tot a acelei angajate? Cum ii cresti asa ii ai si pestele de la pleata se impute.
-
Sluga liberala ordinara. O sa ajungeti toti ca Ceausescu daca continuati asa…
-
-
Duduie hai ca deja o dai din cola in fanta acum nici nu recunosti ce ai facut pe calculatorul de serviciu? probabil ca trebuia sa te si filmeze in timp ce butonai calculatorul de servicium concret care iti sunt realizarile ca functionar in PMT in 2019? pe hartie chestii care se pot numara si contabiliza ce ai facut tu concret de ce esti platita? colcaie orasul de deseuri daca ai fost pusa sa monitorizezi situatia rampelor clandestine de deseuri sa stii ca nu se raporteaza la 7 poze , sunt peste 300 de locatii , chestia aia cu tebuia sa ti zica ca ii monitorizat calculatorul ….. e relativa toate statiile legate la server au un desfasurator cu acccesarile data ora minut cu ce ai accesat …deci nu trebuia o monitorizare speciala orice server are functia asta , daca iti spunea te mai prindea? )) app ce faceai pe relatii.net )) iti cauti iubit?
Intr adevar, femeia este hartuita pentru ca demasca mizeriile facute de primarul cel toxic, el nu suporta sa fie contrazis, el este ultracorect si ultracinstit si ca atare, are intotdeauna dreptate!
un asemenea mitocan si dictator nu are ce cauta in aceasta functie.
Dar de ce nu ii monitorizeaza pe toti angajatii la fel ?
No. Dacă se poate dovedi oficial că un angajat folosește pc-ul în scop personal într-un mod repetat înafara pauzelor, nu mai contează din care motiv angajatorul a inițiat o acțiune disciplinară.
Sa fi urmarit pe Facebook,maretele realizari postate de Robu ??? Sau le-a neglijat ? Se intelege atunci conflictul.Postarile sunt facute de cytimanagerul Kristof,robu nu pricepe…
Vrem poze nud cu doamna Toc.Robu să-i de-a un toc.
Dacă Robu și lipitrucile lui care sug banii cetățenilor, fac asta acum, ce va fi dacă va câștiga alegerile?
Din moment ce Robu are dosar penal, și alți doi membri din comisia de disciplina au dosare, e clar ce putregai e în primărie. Timișoreni, nu vă lăsați păcăliți de un zgârie poduri care scrie pe ele ca s-au terminat în perioada lui!
Comentariul lui Osceola nu.a fost trimis în forma apărută. Nu e posibil asa ceva.
Aha, în sfârșit l-ați pus pe cel corect.
La stat se permite doar Solitaire și Freecell, lucruri din astea avangardiste precum FB si Insta nu sunt vazute cu ochi buni.
Nu va duceti dupa fenta … Tipa are probleme majore …sta in Bucovina in blocul de vis a vis de mine. Toata lumea din zona o cunoaste de procesomana …se cearta cu toti din bloc si mai ales nu plateste de 6 ani cheltuielile pentru ca ea nu recunoaste asociatia de proprietari…a acumulat vreo 400 de milioane vechi datorii…au dat -o in judecata si acum recupereaza banii cu taraita de la ea.
Deci ‘mai usor cu pianul pe scari’ ca duama are probleme mari la mansarda care sunt nerezolvate
Afara cu fosilă aia din cauza unor gen de persoane in cazuri reale de hărțuire nimeni nu îi mai ea ajutorul persoane care chiar merita nu fosile vechi care au făcut legile după placul lor și au făcut tămbălău pe la vechii prieteni din televiziune etc astfel de fosile ar trebui direct la bulău drepturile lor asta auzim zilnic al dracu cate drepturi aveți voi din sistem noi ăștia la privat sa murim sclavii nici concediu nu ne permite dar să ne mai luam când vrem și voi aveți timp de FB o țară plină de drepturi pt tot felul de jeguri până și hoți și etc au drepturi serios …..atâtea drepturi aveți voi ăștia din sistem că de aia au plecat milioane de Români care munceau la privat și atâtea drepturi aveți voi dar aia de la femeie de serviciu paznic etc munca de jos nu au și ghici ce și aia au plecat așa analfabeți cum îi credeți voi și au ajuns oamenii mulții din ei și care au rămas vă bateți joc de ei drepturi …..legea marțiala că în China sa vă iasă pe gat drepturile omului că va bateți joc de oameni care nu se pot apăra care nu au banii sa de-a șpagă etc…..tara de căcat condusă de deștepți nepotism etc
Daca nu i-a dat like la pagina d-lui primar…ce sa-i faci.
Viitorul lui Robu e absolut in mână DNAului. Ei decid daca mai ia un mandat sau îl lasă pe Fritz fara contracandidat la primărie.
Intro stat de drept Robu era de mult judecat și condamnat. La noi însă, încă se negociaza, de grupurile din statul paralel. Dar dacă ne trezim cu Orza in locul lui Robu?!
Eu votez Fritz oricum, din simplul .otiv că VREAU O ȚARĂ CA AFARĂ! Iar asta numai unul ce a trăit acolo muuuult timp, o poate pune in practica.
Nu foste cadre PCR și odraslele lor, vinayori doar de sinecuri.
unde sunt palmierii ?
Ce penibil! Vopsitul feisbucului, robu sa acuze pe altu ca sta pe feisbuc! Esti PROFESOR, deci trebuie sa faci educatie si SEF deci trebuie sa conduci prin puterea exemplului. Pai daca tu asa faci, ce invata cei din jurul tau??
80% dinntre share-urile si like-urile primarului sunt date de angajati sau colaboratori ai primariei…. despre ce vorbim aici? Daca e sa fim corecti sa-i dea afara pe toti postaci lui.
Pai statu pe feisbuc e in fisa postului pentru joburile de la stat
:)) PARODIE! Robu acuza angajatii ca stau pe Facebook – pai el ce face? Un caracter mizerabil si un om de nimic.
Asta e ca un cancer pentru Timisoara. O lichea ordinara care suge banii comunitatii si nu face nimic. Daca PNL se prezinta tot cu el la local, vor pierde negresit.
Domnul primar, incalcati GDPR.
Știam că sunt urmărită, Tocmai de aceea nici n-am accesat de pe calculatorul de serviciu”, a mai explicat femeia.
și va cere ca un expert independent să-i verifice calculatorul.
ce se va intampla daca Mirela are dreptate ? se poate dovedi foarte usor lucrul acesta.
-
In primarie sunt camere de filmat se poate vedea daca distinsa doamna iasa sau intra din primarie m calculatorul are parola se poate vedea oricand cand a dat loggin si ce a aceccesata data ora minut si site, daca doamna era la serviciu in Primarie cine Doamne iartama sa i umble la calculator??? e absurd….daca e activitate pe calculator cand nu este ea in Primarie da se poate presupune ca a umblat altcineva, dar atatea ore…petrecute jucandute pe calculator mi se pare aiurea
La Primarie, dar si la Stat, la Multinationale toti angajatii cu laptop utilizeaza Facebook, Insa unii sunt deasupra Legii. Robu a sanctionat-o din motive strict personale si in sprijinul afirmatiei a se vedea desfasuratorul tuturor functionarilor institutiei doctorul Robu
PNL a devenit o haita asftfel ca PNL nu a dat un Comunicat de Presa privind aceasta imixtiune a functionarului Robu in dreptul si liberatea cetateneasca
O intrebare si mai pertinenta ar fi de ce calculator acestei angajate, si ma gandesc si multe alte calculatoare din primarie, au acces la Facebook si alte site-uri de socializare. De cand exista Internet, exista si sisteme care pot foarte usor limita accesul la diverse site-uri.
Asa cum in companii private angajatii au acces doar la site-uri specifice activitatii lor, asa ar trebui sa fie si la primarie. Si ar trebui sa fie un control strict, pentru ca si asa angajatii au program de lucru scurt si cu multe pauze.
Poate ar trebui administratorul de retea / server tras la raspundere sau cel putin luat la discutii si initiat un proiect care sa controleze accesul la diverse site-uri.
Da, ar fi bine sa nu poata avea nimeni in Pr Tm acces la alte sit uri decat cele necesare pt activitate. Altfel care mai de care au sa petreaca ore si ore online, fara vreun folos pt noi