„Există un program european pentru ajutorarea sărmanilor, România trebuie să încheie acest program, suntem în faza de transport la comunităţile locale a acestor pachete. Beneficiarul principal este Ministerul Fondurilor Europene, iar Instituţiile Prefectului au sarcina de a urmări desfăşurarea evenimentelor. Doar supraveghem această activitate”, spune subprefectul de Timiş Zoltan Marossy.
Distribuirea acestor pachete a început în urmă cu două săptămâni. Programul este în plină desfăşurare, anul bugetar terminându-se la 31 decembrie.
În data de 30 decembrie, aceste pachete se vor distribui în 10 unităţi administrativ-teritoriale din Timiş.
În Timişoara se distribuie 43.000 de pachete, iar pe judeţ sunt aproximativ 80.000-90.000 de beneficiari ai acestor pachete. Fiecare cetăţean primeşte două pachete, care totalizează aproximativ 13 kilograme. Acestea conțin pateu, macaroane, făină, ulei, zahăr, orez şi alte produse de bază.
„Sunt mai mulţi decât altădată, datele statistice sunt cele care hotărăsc care sunt beneficiarii. A fost o activitate de verificare la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale a celor care nu au primit taloane (pachetele se distribuie în baza unor taloane)– au fost trimise prin Poşta Română acele tichete. Problematic este faptul că suntem într-o atmosferă de vacanţă. La judeţ numărul beneficiarilor e, de obicei, dublu faţă de Timişoara”, a precizat Marossy.
La Timişoara ajutoarele se distribuie deja, în mai multe tranşe. Există câteva localităţi care au încheiat distribuirea lor – Pişchia, Fibiş, Maşloc. La Lovrin se distribuie în 30 decembrie. De asemenea, sunt localităţi care sunt programate în 30 decembrie să primească aceste materiale – există posibilitatea ca primăria cu distribuitorul să se înţeleagă şi să distribuie pachetele înainte sau după zilele libere de sărbători. Oricum, până în 15 ianuarie ajutoarele trebuie să ajungă la unităţile administrativ-teritoriale.
De acestea ajutoare beneficiază persoanele care primesc ajutor social potrivit Legii 416 privind venitul minim garantat, şomerii, cu sau fără indemnizaţie, pensionarii cu drepturi sub 400 de lei pe lună, persoanele cu handicap grav şi accentuat, revoluţionarii, foştii deţinuţi politici, deportaţii şi alte categorii de beneficiari ai unor legi speciale.
Articole pe aceeași temă:
Incepe distribuirea ajutoarelor de la UE: cei nevoiasi vor primi carne la conserva si alte produse
Citiți principiile noastre de moderare aici!