Aproape 5.500 de cereri de înscriere au fost validate pentru clasa zero. În judeţul Timiş a fost necesară suplimentarea numărului de clase cu 8, la 7 unităţi de învăţământ – cinci clase cu învăţământ de predare în limba română, două clase la Pedagogic, una la Moisil, alta la şcoala nr. 27 şi una la 24. Au fost suplimentate 3 clase la liceele cu predare în limba germană.
În Timișoara mai sunt destule locuri libere la: Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” – 17, la Colegiul „Dimitrie Leonida” – 2, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” – 11; Colegiul Electrotimiș – 8; Liceul cu Program Sportiv „Banatul” – 22; Liceul „Carmen Sylva” – 19; Liceul Auto – 9; Liceul Penticostal Logos – 4; Liceul Romano-Catolic Gerhardinum – 6; Liceul „Vlad Țepeș” – 9; Școala „Rudolf Walther” – 15; Școala Generală 1 – 38; Școala Generală 12 – 4; Școala Generală 15 – 19; Școala Generală 16 „Take Ionescu” – 15; Școala Generală 18 – 15; Școala Generală 19 „Avram Iancu” – 37; Școala Generală 2 – 18; Școala Generală 21 – 5; Școala Generală 24 – 7; Școala Generală 25 – 16; Școala Generală 27 – 14; Școala Generală 6 – 9. Mai sunt încă 13 locuri la clasa step by step de la Săcălaz.
În total, în Timiş, au fost admişi, în prima etapă, în clasa zero, 5.350 de copii, dintr-o capacitate totală de 7.233 locuri şi 277 de clase. Au mai rămas libere pentru cea de-a doua etapă de înscriere 1.883 locuri. A doua etapă se desfăşoară în perioada 25 martie – 4 aprilie – părinţii care nu şi-au putut înscrie copiii în prima etapă depun cereri la secretariatul şcolii din eşalonul doi de opţiuni exprimate în fişa iniţială de înscriere. În faza a 3-a urmează revenirea copiilor în şcoala de circumscripţie, dacă nu au găsit loc în şcoala unde au dorit. A fost suplimentat numărul de locuri doar pentru copiii care locuiesc pe raza unităţii de învăţământ.
Programul înscrierilor:
– 7-10 aprilie – procesarea cererilor pe baza criteriilor generale şi a celor specifice de departajare, în limita locurilor rămase libere
– 11 aprilie – afişarea în şcoli a listelor finale ale copiilor înscrişi, atât în clasa pregătitoare, cât şi în clasa I
– 14-18 aprilie – soluţionarea cazurilor copiilor rămaşi neînscrişi şi după etapa aceasta.
Mai jos se află lista cererilor nesoluţionate în prima etapă, lista locurilor libere şi lista copiilor admişi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!