Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a declarat că a acceptat amânarea, dar nu şi suplimentarea fondurilor. El a afirmat că şantierul de la Bastion, care a fost deschis la începutul anului 2008, trebuia să se termine în noimebrie 2009, dar constructorul a cerut o amânare pentru luna februarie a acestui an. Nici acest termen nu a putut fi respectat, aşa că firma constructoare a cerut încă o amânare pentru luna iunie.
“Noul termen este iunie 2010. S-au întâmplat nişte modificări în proiect, dar a fost şi o oarecare lipsă de organizare a şantierului. Au venit şi cu solicitări de creştere a sumei, dar nu am acceptat. Se va face o expertiză, se verifică acum dacă aceste creşteri se justifică, iar dacă se vor justifica, vom mai vedea”, a declarat Ostaficiuc.
Valoarea totală a lucrărilor la Bastionul Theresia este de 9,7 milioane euro, din care 5 milioane euro sunt fonduri Phare, 1,7 milioane euro provin de la bugetul de stat, 2,3 milioane euro este contribuţia Consiliului Judeţean şi 750.000 euro a Primăriei Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!