Primăria Timișoara și Societatea de Transport Public au primit încă două autobuze electrice, de la Karsan. Și pentru ele urmează o perioadă de probe și verificări. Din februarie ar urma să fie scoase pe traseu.
„În vederea recepționării sunt efectuate teste pe traseu, precum și la infrastructura de încărcare electrică pentru fiecare vehicul. Odată recepționate, acestea vor funcționa pentru o durată de minim 15 ani, din care opt fără reparație generală. Valoarea contractului pentru Timișoara este de 162.316.172,55 (TVA inclus) și este finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4”, transmit reprezentanții PMT.
Vă reamintim, luni, 26 decembrie, la Timișoara au ajuns primele două autobuze electrice din totalul de 44. Restul de 40 vor fi livrate în următoarele luni.
Autobuzele, lungi de 18 metri, au o capacitate de aproximativ 130 de călători, din care cel puțin 44 pe scaune. Autobuzele electrice includ facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități și sunt prevăzute cu sistem de supraveghere video în interior și la exterior.
Acestea sunt făcute în așa fel încât să reziste la temperaturi cuprinse între -25 și +45 de grade Celsius, la ploaie, praf, gheață etc. Scaunele sunt făcute din material armat cu fibră de sticlă sau mase plastice cu tratament antistatic, cu proprietăți antigraffiti și antivandalism.
Pentru aceste mijloace de transport, pe Bd. Dâmbovița, pe un teren al Societății de Transport Public Timișoara (STPT), va fi construită o platformă pentru gararea lor. Aici vor fi instalate 44 de stații de încărcare lentă și patru stații de încărcare rapidă.
Pe aceeași temă:
FOTO. Primele autobuze electrice ajung în câteva zile la Timișoara
Trimite articolul
XLe-am vazut prin oras in probe… urate culori sa moara cibilan, de ce nu mai sunt mov?
-
pt ce sa fie mov? eu unul m-am saturat de culoarea asta. poli e spre divizia C. mai bine le-ar vopsi alb-rosu. daca amaratul ala de arad e in stare sa aibe stadion, echipa de divizia A si timisoara nu, ce sa mai zici?
-
Confirm, sunt oribile, ce aratare si acestea parca nu au nici o treaba cu modernismul.
-
Pentru ca asta-i culoarea traditionala a orasului la tramsportul in comun. Dar tu n-ai de unde sti acest lucru pentru ca ai numai mov in cap.
Deci sunt bani pentru autobuze insa batranii nostri sunt vai de mama lor.
De vreo 10 ani tot cumparam autobuze asa ca stau sa ma intreb ce se intampla cu cele deja cumparate.
Ma mai intreb si de ce oare autobuze electrice cand Timisoara are o frumoasa traditie a troleibuzelor? Care este avantajul in fata troleibuzului? Macar parcati-le la o distanta sigura unele de altele pentru ca sunt cunoscute pentru faptul ca iau foc din senin.
Din cate se poate vedea cu ochiul liber domnul Robu, cu partile lui bune si rele, redevine primar.
Macar dansul a facut multe pentru oras nu ca agentul asta neamt.
-
Multe rele a facut robulica al tau, asta ai uitat sa precizezi. Lasă o sa ai sansa sa il votezi, probabil ca o sa aiba si el 2 voturi, unu al tau si unu al lui 😜
-
pai tot cumparam de 10 ani ca asa s-a miscat robulica, ca i-a luat 8 ani sa nu termine proiectul.
avantajul unui autobuz vs troleibuzului? e ca si cum ai intreba care e avantajul masinii vs tramvai.o sa redevina primar robu la bocsig :)) in timisoara nu-l mai voteaza nimeni.
Presupun ca “electrobuzele” sunt galbene pentru ca sunt usor de reperat in trafic, ochiul uman e sensibil la galben si mai putin sensibil la mov. In trafic ne referim, pot fi vazute mai usor de soferi, e chestiune dovedita stiintific.
-
sper ca nu le lasa asa galbene… mov ar fi fost mult mai frumoase
-
Mai canta si la alta masa…
-
antiStatic antiGraffiti antiVandalism
ei, na! 🤪