Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara a organizat concursul pentru șase funcții la începutul lunii iunie. Este al doilea concurs, după ce la primul un singur om a fost interesat pentru postul de director. Au fost „relaxate” condițiile, iar acum s-au adunat 41 de doritori. Numărul lor s-a înjumătățit acum.
Proba scrisă le-a dat ceva bătăi de cap candidaților. Zece au picat și nu pot merge mai departe la ultima probă, interviul. Unii dintre ei nu s-au prezentat, alții au făcut punctaje foarte mici. Doi au depus contestație, dar fără succes.
Au rămas în cursa pentru cele șase funcții 20 de candidați: trei pentru postul de contabil-șef, doi pentru cel de economist, unul pentru cel de consilier juridic, doi pentru postul de inspector de specialitate programe și proiecte, cinci pentru postul de expert programe și proiecte și șapte pentru cel de expert relații publice și comunicare.
Pentru cei rămași în cursă urmează acum interviul, care a fost programat marți, 6 iulie. După ce trece perioada de contestații vor fi anunțați câștigătorii. Conform calendarului, acest lucru se va întâmpla în 8 iulie.
Centrul de Proiecte Timișoara are sediul în clădirea renovată recent de primărie pe str. Vasile Alecsandri 1 și are, deocamdată, un singur angajat, pe directorul Alexandra Rigler.
Centrul a fost înființat în prima fază în vara anului 2020 și a fost transformat recent de noua administrație. Are prevăzute șase posturi: un director, un contabil-șef, un consilier juridic, un inspector de specialitate și doi experți, iar salariile de bază sunt cuprinse între 5.606 lei și 12.829 lei, brut. Structura se va ocupa de tot ce înseamnă finanțări nerambursabile în domeniile cultură, educație, tineret, sport, mediu, implicare civică și socială.
editor Amalia Kui
Pe aceeași temă:
„Bătaie” pe birourile de la Centrul de Proiecte Timișoara. 41 de candidați pe 6 posturi
Trimite articolul
XNa ca am mai apucato si pe asta.Un concurs unde se mai prezinta si candidati.Ca pina acuma in concursurile organizate de HERR FRITZ un candidat prezent la concurs un castigator cel desemnat de esalonul superior al lui HERR FRITZ(Domnul Barna)