Cei mai mulţi dintre cersetori provin din alte judeţe ale ţării decât Timiş. În ciuda numeroaselor acţiuni organizate de autorităţi, care adună de pe străzi aceste persoane care cerşesc, vagabondează şi consumă aurolac şi le trimit către localităţile de domiciliu, fenomenul persistă.
La cea mai recentă acţiune a poliţiştilor comunitari, au fost depistate 12 persoane adulte şi doi minori în zona centrală a oraşului, în marile intersecţii şi la Gara de Nord. „Aceste persoane au fost conduse la Secţia 4 Poliţie a Municipiului Timisoara, unde au fost identificate, amprentate şi introduse în baza de date prin sistemul de recunoaştere facială Image Trak. Aceste măsuri se iau deoarece mulţi dintre oamenii străzii sunt implicaţi în comiterea de infracţiuni”, spune purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Comunitare, Nicoleta Popa. Ulterior, agenţii le-au întocmit acte de îndrumare spre localităţile de domiciliu persoanelor care nu locuiesc cu forme legale în Timisoara, iar minorii au fost predaţi Adăpostului de zi şi de noapte de pe strada Ioan Slavici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!