Premiera va avea loc vineri 13 noiembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu”. Mihai Ignat, revine la Teatrul Național Timișoara cu un text nou, la fel de interesant ca și cele precedente.
Scrierile sale prezintă adesea realități de viața de cuplu, subiect ce se regăsește și în „Ce vine după”. Pe scenă se vor afla actorii Roberta Popa Ionescu și Robert Copoț, care vor încerca să afle „ce vine după”, iubire, căsnicie, dezamăgire, mânie și nu numai.
Piesa a fost definită de autor ca fiind „comedie, comedie satirică, parodie, comedie dramatică, dramă, dar şi câţiva morţi – pentru ceaiul de la ora cinci şi pentru serile plictisitoare şi pentru scenele, cluburile şi toate underground-urile cucerite şi viitoare”.
Premiera spectacolului va avea loc pe 13 noiembrie, reprezentația fiind ținută cu casa închisă. Totuși, timișorenii care nu au apucat să-și cumpere biletele pentru premieră, vor putea să se bucure de spectacol pe 25 noiembrie sau pe 5 decembrie. Biletele se pot procura deja online sau la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți – duminică, între orele 11-19).
Citiți principiile noastre de moderare aici!