Edilul-şef a prezentat, joi, lucrările realizate pe Aleea Azurului, o stradă de 216 metri lungime şi 3,1 metri lăţime din cartierul Soarelui unde s-a refăcut carosabilul – s-a turnat asfalt nou -, au fost amenajate 93 de locuri de parcare, s-au refăcut trotuarele şi spaţiile verzi şi au fost plantaţi 47 de arbori, mesteceni şi tei, potrivit autorităţilor locale.
Lucrările de pe Aleea Azurului, care au costat 406.600 de lei (cu TVA), au fost realizate de societatea Drumuri Municipale în cadrul contractului pe care societatea îl are cu primăria pentru reparaţii.
Arborii au fost plantaţi în alveole în apropierea trotuarelor, la câţiva paşi de blocuri, primarul Nicolae Robu explicând că „vor avea coroane crescute controlat”. În aceeaşi manieră se vor face plantări şi pe alte străzi, mai ales că edilul a văzut recent cum îşi cresc alţii copacii, prin ţări străine. A vizitat Spania şi Portugalia şi a concluzionat că vesticii au ştiut unde şi cum să planteze arbori.
„Am apreciat că au știut unde să pună copacii. Ei nu se confruntă cu problemele cu care ne confruntăm noi acum. N-am văzut niciunde aberații ca cele de aici (n.r. – din Timişoara), unde câte un copac este în mijlocul trotuarului și nimeni nu se atinge de el, că, vezi Doamne, e protejat, deși nu are nicio valoare dendrologică. N-am văzut nici situații în care să existe acele fâșii înguste, pretinse spații verzi, dar în realitate fâșii de noroi. Niciunde nu am văzut așa ceva. Unde este spațiu verde este spațiu verde, foarte bine îngrijit, iar unde nu, este fie asfalt, fie pavaj, fără nicio sursă de praf. Aici este cheia, de fapt, și noi trebuie să schimbăm radical orașul, așa cum am și început. Însă asta presupune anumite intervenții majore, care trebuie corect înțelese”, a declarat Robu.
Oricum, primarul a dat asigurări că numărul arborilor plantaţi va fi mai mare decât al celor tăiaţi… „Vreau să punctez încă o dată că, dacă noi, dacă aducem corecțiile de rigoare în oraș, mai suntem nevoiți, și vom fi și în continuare, să tăiem unii copaci, vom planta de zece ori mai mulți decât tăiem, de 15 ori mai mulți, acolo unde avem locul potrivit”, a adăugat Robu.
În scurta sa vizită pe Aleea Azurului, edilul s-a conversat, prin gard, şi cu mai mulţi copii de la Şcoala nr. 30 din Soarelui. „Vă place cum arată strada?”, i-a întrebat Robu. Micuţii au răspuns „da” în cor, iar primarul a continuat. „Dar noua piaţetă (n.r. – din faţa şcolii? Acuşi o să aveţi şi o fântână acolo, dinasta artistică…”, le-a explicat edilul-şef.
Până va fi gata fântâna arteziană va mai dura însă, pentru că reprezentanţii Direcţiei Tehnice a primăriei spun că în următoarea şedinţă de consiliu local urmează de-abia să fie supus spre aprobare studiul de fezabilitate. Şeful Direcţiei Tehnice, Culiţă Chiş, a explicat că apa va ţâşni de jos în mijlocul noii piaţete din faţa Şcolii cu clasele I-VIII nr. 30, într-o zonă în care acum s-au pus provizoriu dale, care urmează să fie scoase.
O altă stradă din Soarelui care va intra în reabilitare şi va fi lărgită este Orion, dar oficialii municipalităţii spun că acolo trebuie mai întâi să fie demolate mai multe garaje.
Citiți principiile noastre de moderare aici!