În accident au fost implicate un Opel Zafira în care se aflau trei bărbaţi şi un Ford Fiesta în care erau două femei şi doi copii.
Autoturismul Opel se deplasa dinspre Timişoara spre Peciu. După ce a intrat în comună, a pătruns pe contrasens şi a lovit o maşină care venea din direcţia opusă, autoturismul Ford Fiesta.
Şoferul, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, le-a povestit poliţiştilor că i s-a făcut rău la volan şi de aceea a ajuns cu maşina pe contrasens…
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de salvare. Toţi cei şapte pasageri din cele două autovehicule au fost răniţi, potrivit autorităţilor. O femeie din Ford Fiesta a fost transportată la spital cu un elicopter SMURD.
Poliţiştii au făcut cercetări la faţa locului şi urmează să stabilească în continuare condiţiile în care s-a produs accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!