Tânăra din „cutia de sticlă” se numeşte Natalie şi este actriţă a Companiei Akte Le Havre din Franţa. Ne-am oprit să-i vorbim şi am aflat că a ales să stea astfel întreaga zi de luni în centrul Timişoarei, pentru a vedea cum reacţionează trecătorii. Din timp în timp, locul în paralelipiped este luat de un alt coleg din compania franceză de teatru. Este un happening din care, ne dezvăluie Natalie, va rezulta un film care, la rându-i, va fi parte a unui proiect teatral pe care trupa franceză îl va prezenta în toamnă şi aici, la Timişoara.
Cum e în cutia de sticlă, Natalie, ce aştepţi acolo? „Pe tine, răspunde Natalie, acum că ai venit e OK in my box”, le răspunde actriţa celor care îşi înving timiditatea şi se arată curioşi. Natalie se află pentru prima dată la Timişoara şi a ales acest oraş pentru că „aşa a fost să fie”, spune zâmbind.
Alţi doi actori ai companiei Akte Le Havre, Julien Flament şi Arnaud Troalic, au jucat sâmbătă şi duminică, în cadrul Festivalului European al Spectacolului de la Timişoara, un sublim spectacol pe text de Rodrigo Garcia, intitulat „Borges vs. Goya” şi interpretat simultan în franceză şi spaniolă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!