Potrivit edilului, este doar unul dintre pașii mulți ai campaniei municipalității de a recupera aproape 11 hectare de domeniu public care a fost și este exploatat ilegal și fără să aducă niciun venit bugetului local.
Potrivit unor surse din Primăria Timișoara este vorba despre Clubul Gatsby.
„Cazul acesta este unul dintre cele mai halucinante. Este vorba despre un teren al orașului de aproape 5.800 de metri pătrați pe care funcționează un club privat. Nu există un contract de concesiune al terenului. Nu există o autorizație de construire pentru clădirile ridicate pe teren. Nu există o autorizație de funcționare pentru activități comerciale. Și totuși, în zona zero a Timișoarei, a funcționat nederanjat de ani de zile. Cum a fost posibil așa ceva, cine a închis ochii, sper să găsim și la asta un răspuns”, spune primarul Timișoarei.
Dominic Fritz a mai precizat că Primăria Timișoara a somat și amendat clubul conform legii de repetate ori.
„A continuat să sfideze și Poliția Locală și Primăria, așa că acum am aplicat sancțiunea de suspendare a activității pe 30 de zile (perioadă maximă permisă de lege). Vom continua să ne folosim de toate pârghiile legale pe care le avem la dispoziție, chiar dacă e o luptă lungă. Cu această campanie îi susținem pe toți cei din domeniul ospitalității care respectă legea și care contribuie corect la bugetul comunității. Voi continua această luptă de recuperare și valorificare corectă a patrimoniului orașului, fără teamă de cei care până acum au avut protecție și privilegii”, a mai transmis primarul Dominic Fritz.
Vă reamintim că, la mijlocul lunii august, primarul Dominic Fritz a dispus suspendarea activității a două cluburi din zona centrală a Timișoarei, pe o perioadă de 15 zile, după mai multe amenzi primite de acestea pentru deranjarea liniștii și ordinii publice. Unul din cluburi este în zona Piața Unirii, iar celălalt pe malul Begăi.
De asemenea, în luna iulie, instanța a dat dreptate Primăriei Timișoara când a cerut confiscarea veniturilor obținute de un club renumit în perioada când Poliția Locală i-a suspendat activitatea pentru că funcționa ilegal. Este vorba de peste 250.000 de lei.
Campania la care face referire primarul Timișoarei a demarat în 18 mai. Este vorba despre o amplă acțiune de verificare a modului în care este ocupat domeniul public și privat al orașului, mai ales pe malurile Begăi.
Sunt vizate terenuri care aparțin Primăriei Timișoara, dar care în ultimele decenii au fost ocupate și folosite de persoane juridice fără a avea contract de concesiune sau de ocupare a domeniului public. Pe multe dintre aceste terenuri au apărut restaurante, săli de petrecere, terase etc. Inspectorii municipalității verifică existența autorizației de construire și documentele legale în baza cărora funcționează.
Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, la verificarea preliminară s-au descoperit terase care fie nu au plătit taxa de ocupare a domeniului public din anul 2013, fie au plătit o singură lună pe an (luna august), precum și localuri care funcționează fără acord de funcționare, autorizație ISU și au fost ridicate fără autorizație de construire.
Pe aceeași temă:
Două cluburi din centrul Timișoarei, închise temporar din cauza gălăgiei
Veniturile obținute de un club din Timișoara, când funcționa ilegal, confiscate
Amenzi de aproape 100.000 de lei pentru proprietarii teraselor din Timișoara
Trimite articolul
XFelicitari PMT si D. FRITZ!!!
Daramat tot si refacuta zona cum era inainte de a constrii acolo daca nu are autorizatie pe costul patronului. Apoi cercetat penal si inchisoare…
Asta inafara de faptul ca inchide cluburi/terase si deschide circulatiei diferite spatii/piete/etc pentru biciclete stie sa faca?
-
La câți bani primim de la Bugetul Central, ce ar putea sa facă…?
In anul alegerilor locale Timisoara a avut cel mai mare buget din istoria orașului, și noi am schimbat primarul… cu unul din opoziție…
Cum era Robu bun-rău, măcar primea bani pt proiecte. Fritz poate sa fie de doua ori mai priceput ca Robu, dacă nu are bani nu are ce sa facă… și dacă nu e sabotat de mediul politic.
Majoritatea proiectelor in derulare sant de pe vremea si cu finanțarea lui Robu… unele chiar încep sa se poticneasca din cauza amânării plăților…
Așa ca, la următoarele alegeri, poate ne orientam si noi in pic…-
Cica primea bani… Niciunul din proiectele alea despre care zici ca sunt in derulare nu avea finantarea asigurata. NICIUNUL!
Bugetul ala pe 2020 de care zici tu “cel mai mare dintre cele mai mari” a fost doar o fumigena aruncata de primat. De fapt bugetul a fost identic cu 2019 si cu 2021, aproximativ 1.4 mld. Poti verifica pe site-ul primariei.Poate pana la alegerile urmatoare incerci sa faci diferenta intre fumigene si fapte. Nu de alta dar te pierzi in detalii. Sau poate incerci sa ii faci pe altii sa se piarda
-
@ sosoTM
Citat : “Cum era Robu bun-rău, măcar primea bani pt proiecte.”Intrebare : Si ce afacut cu banii primiti ??? A umplut primaria de membrii de partid, semaforisoara, ligheanele pe Bega, Intersecti cu benzii ingustate, taiat copacii si distrus zone verzi, catarge in zona centrala, trotuarele sotron Mercedes cu sofer de la PLT si lista este foarte lunga…
Nu uita ca Lae umbla in oras cu garda de politisti PLT in civil!
Lae si-a pus placute cu numele sau pe proiecte si lucrari din vrenea lui Chiuhandru!!!
-
Intial, operatiunea de indexare a acestor minciuni despre, Robu a reusit;ulterior, s-a vazut ca imparatul este gol,iar minunile facute de Fritz depasesc orice isi puteau imagina votantii acestui impostor mincinos si agresiv. Voi cei care inca ii tineti partea, mai vreti sa mulgeti de pe el cat se poate, apoi, la semnalul potrivit, veti urla cu manie proletara, Fritz la puscarie.
-
-
@sosoTM Poate daca Robu sau care a fost responsabil ar fi dat terenul ala pe neve la aia care aveau clubul si ar fi luat bani seriosi pe chirie altfel ar fi stat bugetul Primarine in ziua de azi, nu crezi patratel ?
-
Care este numele localului/terasei închise?
-
Gatsby
-
citeste stirea s afli
tu “inafara” de faptu ca esti agramat ce mai stii sa faci? sefu tau robu ce stia sa faca de erai multumit? platea datoriile de la colterm de pe banii mei, cred ca aia iti placea! nu e usor sa stai la cald cu ajutor social si plase goale
exact, si iar vrea mafiotul asta sa fie primar.
multi nu realizeaza ce bine e ca am scapat e el.
sper sa nu se mai intoarca.
-
Tu poti sa ramii cu asta DOMINIC FRITZ eu il prefer pe ” VOPSITUL ” ca ala de bine de rau a facut ceva pentru Timisoara. Asta NADA
Nimica nou sub soare! A mai inchis Maestru si terase 4 ( patru ) la numar. Cum a fost depus “Dreptul” la PMT functioneaza din nou bine mersi
Pana nu demult, Timisoara “nu era campus monastiresc”. Prejudiciul trebuie recuperat de la functionarii vinovati si de la fostul primar. Functionarii aceia au si acum posturi caldute in primarie, bine platite, invers proportional cu competenta si corectitudinea lor.
Cladirile fara permis de constructie se demoleaza, …Cu exceptia celor facute in tara lui Voda Loboda…
In legatura cu muzica data la maxim (nu inteleg de ce este necesar asta, nici nu mai poti socializa), ghici cine a zis : “Timisoara nu este campus monastiresc”?