Joi, 23 noiembrie 2023, salariații Direcției Regionale de Statistică Timiș au decis să facă un protest spontan, de la ora 11. Acesta se va desfășura în fiecare zi, pe perioadă nedeterminată, până când revendicările vor fi soluționate.
„Am adoptat această formă de protest, pentru a ne exprima nemulțumirea față de salariile foarte mici raportate la importanța și complexitatea muncii noastre.
În ciuda importanței activității desfășurate de personalul statistic, acesta este mai slab remunerat decât personalul din alte instituții publice, deși îndeplinește sarcini foarte complexe, cum ar fi cercetările statistice de interes național de tipul Recensămintelor Populației și al Locuințelor, Recensămintelor din Agricultură sau a altor cercetări statistice de mare volum. În competența statisticienilor intră printre altele calculul indicilor prețurilor de consum (IPC) – indicator pentru calcularea inflației la nivel național și al indicelui armonizat al indicelui de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflației la nivelul statelor membre ale UE, PIB, VNB, indicatori de importanță deosebită în actualul context economic național și internațional.
Este ușor de înțeles că niciun proiect, plan de acțiune, strategii pe termen mediu și lung, nu pot fi realizate fără datele culese, procesate, interpretate și diseminate de către statisticieni.
Guvernul României a recunoscut că există probleme de salarizare la nivelul instituției noastre și în acest sens a fost aprobat Memorandumul cu tema: «Soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Național de Statistică și al Direcțiilor Regionale și Județene de Statistică». Documentul a fost aprobat în ședința Guvernului din data de 13.07.2022.
Prin acest protest spontan dorim punerea în aplicare a Memorandumului mai sus amintit!
AȘA NU SE MAI POATE!!!”, este mesajul angajaților Direcției Regionale de Statistică Timiș.
Vă reamintim, astăzi au loc proteste și la Prefectura Timiș, unde funcționarii au sistat activitatea timp de două ore. Detalii, AICI.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XOAre nu le crapa obrazul de rusine la contopistii astia?
-
Ba ! Dacă n-ai tupeu,în ziua de azi, eşti fiul ploii.
Si totusi care e adevarul ?? Se spune ca la stat sant salarii mai bune ca la privat ! Atunci ce le mai trebuie celor de la stat ?
-
Salatiile la stat sunt publice, la o cautare pe internet distanta. Daca nici atat nu stii, poate ar fi bine sa nu-ti dai cu indignarea prin comentarii. Gata, ai vasit? Si, cum sunt? Dar tu poti sa le jrezi unor absolventi de studii superioare sa aseze marfa la raft sau sa lucreze in schimburi la banda daca vor sa castige mai mult, din ciclulnoi muncim nu gandim, ce, aia e munca sa faci statistica? Tot prostul stie ce e aia o deviatie standard de exemplu, nu? Chiar si tu!
-
Nimeni nu vă trimite să munciți la bandă sau să puneți marfă pe rafturi. Sunt in privat şi posturi pentru cei cu studii superioare. O mulțime. Numa să fiți vrednici de ele.
Spui tot timpul că aveți dreptul să faceți grevă. Perfect adevărat. Doar că,stai să vezi…nu-i momentul oportun acum. De ce?
Pentru că guvernu vostru de diletanți nu demult anunta măriri de taxe şi impozite. Ştii despre ce e vorba… Cică au ceva deficit bugetar. Acum în plină criză ei măresc taxe !Adică ei iau de la privați mai mult, ca să regleze, vezi Doamne, deficitu bugetar, şi hop şi voi,trupele de şoc de la bugetari… să vi-i dea vouă .
Păi, nu era vorba că banii luati cu japca de la privați sunt pentru “deficitu”lu peşte ?!? Acuma îi vreți voi ? Şi cum rămâne cu “deficitu” atunci ?În schimb, țara unde locuiesc eu cu familia de mulţi ani, tocmai ce anunța pt al doilea an consecutiv o reducere de 75% a impozitului pt imm-uri( să ne lase si pei noi, micii intreprinzatori să traim decent), o crestere fără precedent a salariului minim, concomitent cu scăderea de la 15% la 10% a contribuțiilor pt sănatate şi alte câteva facilităti în sprijinul omului de rând.
Comparând ce avem acum aici şi ce se întâmplă la voi, acum în plină criză, mi-e limpede că o posibila repatriere devine o himeră.
Ps. Aveți grijă ce faceți acolo (măriri nesabuite de taxe, greve ale clientelei politice actuale,etc) să nu vă treziți la anu pe vremea asta cu AUR la pupitru de comandă ! Că aveți mari şanse să fie aşa . Şi atunci v-ați dus cu totului la vale de țară !
-
Spune-‘ne'(nu mie, ca eu stiu) te rog cum sunt salariile bugetarilor acolo unde esti comparativ cu astea de aici raportate la salariile din privat. Multumesc. Cat despre vot, a facut destul rau asa zisa “diaspora” votand pentru traiul celor de-aici, poate se gandeste sa-si mai vada de ale ei, macar cei care n-au de gand sa se intoarca in timpul mandatului pentru care aleg si intre timp platesc taxe altundeva, nu aici? Sa voteze la alegerile de-acolo, sa simta pe propria piele consecintele “alegerilor” lor. Si nasul un pic mai jos, n-au motiv “diasporezii” sa se creada speciali doar pentru ca au plecat, ca n-au plecat sa ne ia noua cadouri de Craciun.
-
“Auzi, mă mucea, să nu mă înveți tu pă mine cum să mă comport ! Că n-am fost recrutați împreună !”( aşa-i zicea Ilarion Ciobanu lui frate-său mai mic Mircea Diaconu în Petrolul, aurul şi ardelenii).
Revenim la oile noastre…
Referitor la salariile din străinătate ale bugetarilor comparativ cu cele ale angajatilor din mediul privat, există un oarecare echilibru. N-am studiat problema în detaliu că nu m-a interesat.
Dar,ca exemplu, soția lucrează la o bancă privată, ca şi consilieră de credite şi rămâne cu aprox. 2100 lire, după taxe.
Recent a avut o clientă angajată a primăriei locale, de aceeaşi vârstă cu ea, ambele absolvente de economice,cam cu aceeaşi vechime in muncă, iar englezoaica avea netu pe la 2200. Deci o diferentă nesemnificativa. Asta în condițiile care Councilul de acolo e considerat un angajator generos printre bugetarii englezi.
Stiu ca nu-ți vine să crezi, şi eu am fost şocat în primul an. Acolo societatea nu e polarizată precum in Ro de exemplu. Majoritatea au cam acelaşi nivel de trai.Cei care fac acolo bani cu nemiluita sunt meseriasii care lucrează ca self-employed. Cum ar fi Pfa-urile in Ro.
Prima casă care ne-am cumpărat-o acolo e chiar de la un self employed din ăsta, fost electrician pensionat anticipat la 55 de ani ,proprietar de 7 case (fară credite bancare). Omu trăia doar din chirii, după 30 ani de muncă.
Asta ca să înțelegi cam cine câştigă bani serioşi acolo. În nici un caz nu bugetarii…Referitor la bugetarii români. Şi eu am fost bugetar pentru câteva luni, pe vremea când Ro era condusă de un bețivan cu probleme de vedere, şi care hăhăia non stop când vorbeai cu el. Naiba mai ştie cum îl cheamă sau dacă mai trăieşte… Dar erau salariile aşa de mici, că nu am stat mai mult de juma de an şi am mers la privati, apoi dincolo…
De aceea îi înţeleg că vor salarii mai mari, e normal, orice român ar trebui să ia minim 1500 euro la ce preturi aveți în Romania.
Dar bugetarii ar trebui sa înțeleagă că nu e momentul potrivit să ceară acele măriri acum, în contextul măririi taxelor pt reglarea acelui deficit bugetar.
-
Bugetarilor nu li s-a mai marit salariul din 2018! intre timp inflatia le-a micsorat puterea de cumparare cu vreo 30%. bugetarii astia par a fi categoria aleasa pentru a fi tapul ispasitor, ca si la criza din 2008 can d li s-au taiat salariile cu 25. Totul in aplauzele gloatei lucratoare la banda. Nu asa functioneaza o tara normala la cap, invrajbind pe unii impotriva altora in timp ce pentru marile averi ai paradis fiscal. Si ar fi bine ca diasporezii sa-si vada de ale lor acolo, sa nu se amestece unde nu simt pe pielea lor ce si cum.
-
-
-
Au fost infintate tot felul de instituții care colcăie de angajați care sunt pilele cuiva……pe cei de la care încasează taxe-I vânează ca pe infractori,ca să trăiască ei bine….dar tu cel care plătești taxe nu ai voie sa întrebi ce fac ei cu banii tăi….sclavagism modern….dacă toți cei care plătim taxe facem o greva fiscala si-ar mai lua salariile nesimțite din fata gării și ei și covrigarul șef….
Cine?