Incidentul petrecut luni seară a fost surprins în imagini de un timișorean, care a postat o fotografie pe rețelele sociale. Potrivit reprezentanților Societății de Transport Public Timișoara, garnitura nou-nouță, reabilitată cu 500.000 de euro bucata, întorcea în buclă când i s-au blocat motoarele. Nu se cunoaște încă din ce cauză.
„Un tramvai Armonia ce circula pe linia 9 s-a oprit în bucla de întoarcere din Dâmbovița din cauza blocării motoarelor. Echipa de intervenție a reușit să retragă tramvaiul în depou și a început lucrul pentru a vedea cauza blocării motoarelor”, ne-au declarat oficialii societății.
O altă garnitură reabilitată recent de Primăria Timișoara, cu bani din bugetul local, a rămas pe șine în 8 februarie și a fost nevoie de ajutorul călătorilor pentru a o reporni. Încă o Armonie s-a stricat în 30 decembrie, în zona Pădurii Verzi. Reprezentanții primăriei și ai fostei RATT spun că de vină pentru aceste incidente sunt niște… șuruburi, dar că, în rest, tramvaiele modernizate sunt ca noi.
Un tramvai modernizat a costat Primăria Timișoara 500.000 de euro, bani luați din bugetul local. Noile tramvaie ale orașului sunt reabilitate la Arad și la Pașcani, de către firmele Electroputere VFU Pașcani și Astra Vagoane Călători Arad. Contractul încheiat de primărie prevede modernizarea a 30 de tramvaie ale RATT, în decurs de patru ani. Mijloace de transport pe șine au totul recondiționat, mai puțin șasiul, au încălzire în scaune, climatizare, supraveghere video cu nouă camere, dar și internet wireless. Ultimele garnituri modernizate trebuie să sosească anul acesta în oraș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!