Incendiul a izbucnit la acoperișul casei din localitatea Sacoșu Mare. Proprietara a simțit miros de fum și când a ieșit a observat acoperișul cuprins de flăcări. Disperată, femeia a ieșit în stradă pentru a cere ajutor vecinilor, care au intervenit cu găleți cu apă. Din nefericire, aceștia nu au mai reușit să scoată animalele din grajd, respectiv o vacă și o vițel.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă timp de câteva ore pentru a lichida incendiul. La un moment dat butoiul cu țuică, care se afla în podul casei, a explodat. Luptătorii cu focul au avut probleme din cauza lipsei de hidranți în localitatea respectivă. Mai mult, angajații Enel nu au sosit pentru a tăia cablurile de curent și exista pericolul de electrocutare atunci când au intervenit cu apă. A existat și pericolul unei explozii, dar din fericire pompierii au scos la timp butelia din casa cuprinsă de flăcări.
O ambulanță SMURD i-a acordat îngrijiri medicale proprietarei, care a suferit un atac de panică când și-a dat seama că locuința ei a fost făcută scrum.
În urma anchetei, pompierii au stabilit că incendiul ar fi pornit de la un scurt circuit la sistemul de electricitate. Casa a fost distrusă în totalitate, pagubele fiind estimate la suma de 100.000 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!