Flăcările au cuprins, luni seară, imobilul cu numărul 99 din localitatea Utvin, judeţul Timiş. Focul izbucnit la podul casei a fost observat de un localnic, care a dat alarma. Mai mulţi oameni au sărit să stingă focul, până la sosirea echipelor de intervenţie. Detaşamentul II de Pompieri Timişoara a trimis în zonă trei autospeciale de stingere, ele fiind însoţite de mai multe echipaje SMURD. Intervenţia a fost dificilă, întrucât în podul casei incendiate erau depozitate mai multe cutii cu vopsea şi alte substanţe inflamabile. Flăcările au mistuit 90 la sută din acoperişul imobilului, în care locuiau cinci persoane.
Specialiştii de la ISU Banat spun că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric la branşamentele din podul casei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!