Camionul era înmatriculat în județul Arad, iar șoferul se îndrepta spre Lugoj. La intrare în Coștei, atât conducătorul auto, cât și pasagerul, au simțit miros de fum și au văzut flăcări ieşind de sub cabină. Abia au avut timp să sară din mașină și să se salveze din flăcările care se extindeau rapid și violent. Ceilalți șoferi, care se aflau în trafic la acea oră, au sunat imediat la 112 când au văzut focul. Pompierii însă nu au mai putut salva camionul care s-a făcut scrum. Mai mult, incendiul s-a extins și la vegetația de pe marginea drumului. Din cauza incendiului, circulația pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj a fost blocată mai bine de o oră.
Imaginile au fost trimise pe adresa redacției www.tion.ro de Alin Cârstea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!