Incendiul a pornit la niște gunoaie lăsate de oamenii străzii în subsolul unei clădiri părăsite de pe strada Eugeniu de Savoya. Intervenția a fost destul de dificilă deoarece pompierii nu putut ajunge cu autospeciala până lângă clădirea respectivă, fiind nevoiți să intervină cu extinctoare, în condițiile în care exista pericolul ca focul să se extindă. Luptătorii cu focul au făcut mai multe drumuri până la autospecială, pentru a încărca rezervoarele extinctorului cu apă. Din fericire în subsol nu se afla nicio persoană care să fie rănită în urma incendiului.
„Detașamentul 1 Pompieri Timișoara a fost solicitat pentru stingerea unui incendiu produs la niște resturi menajere, respectiv gunoaie, care puteau pune în pericol clădirile din centrul municipiului. Incendiul s-a manifestat destul de violent deoarece toate gunoaiele erau inflamabile, producând mult fum și gaze. Incendiul a fost lichidat fără probleme deosebite, negăsindu-se nicio persoană în subsolul respectiv”, a declarat plutonierul major Daniel Cărăușu, de la Detașamentul 1 Timișoara.
Fum si panica intr-un bloc din centrul Timisoarei
Incendiu la un club din Piata Unirii din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!