Alarma a fost dată cu puțin după ora prânzului. Incendiul se manifesta puternic la bucătăria unei case din Comloșu Mare, iar pompierii nu au stat pe gânduri. Au trimis în zonă două autospeciale de lucru cu apă și spumă, un ofițer, șapte subofițeri, dar și un echipaj SVSU din Comloșu Mare.
„S-a constatat că incendiul se manifesta într-o încăpere pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Intervenția a fost cu un grad ridicat de risc din cauza existenței unei butelii în interior. S-a acționat pentru evacuarea persoanelor, scoaterea buteliei, localizarea şi lichidarea incendiului”, spun pompierii timișeni.
Din fericire incendiul nu s-a soldat cu victime, numai cu pagube materiale.
Articole pe aceeași temă:
Incendiu la un adapost de animale din Gataia. Sute de bovine evacuate
Un tramvai a luat foc in mers, la Timisoara
Incendiu intr-o cladire dezafectata in care locuiau oameni ai strazii
Citiți principiile noastre de moderare aici!