Alarma a fost dată la miezul nopții, pe strada Daliei, după ce fumul gros a fost observat de trecători. Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, 13 subofițeri și un ofițer, iar perimetrul a fost asigurat de polițiștii de la Secția 2. Din fericire, la ora producerii incidentului localul era închis.
„În urma incendiului au ars elementele combustibile de la etaj (mese, scaune, aparatura electrica), s-au deteriorat pereții și tavanul pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Cauza probabila de natura electrica”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!