Incendiul a fost anunțat la 112 în jurul orei 08.30. Pompierii militari au trimis în zonă două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, un ofițer și 14 subofițeri, dar și două autospeciale și cinci voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Sânpetru Mare.
„La sosirea pompierilor militari incendiul se manifesta mocnit, cu degajare de fum la un panou de curent. În momentul izbucnirii incendiului în tren se aflau 9 persoane, acestea nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp”, spun pompierii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!