Pompierii au intervenit cu șase autospeciale, marți după-amiază, pe strada Sfinții apostoli Petru și Pavel, fiind solicitați în cazul unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case. Imobilul găzduiește și un cabinet veterinar.
La locul incendiului au sosit și echipaje ale Poliției Rutiere, care au restricționat traficul în zonă, pentru a ușura intervenția echipajelor ISU Banat și a preveni alte incidente. Astfel polițiștii rutieri au închis complet circulația pe strada Sfinții apostoli Petru și Pavel, în capătul dinspre strada Constantin cel Mare, iar în cel dinspre Calea Lipovei, au deviat traficul pe străduțele dintre blocuri.
Printre mașinile care au fost trase pe dreapta de către polițiștii rutieriști se numără și două autobuze care circulă pe linia 40.
Din fericire nimeni nu a fost rănit în urma incendiului. Proprietara casei însă a suferit un atac de panică și a primit asistență medicală.
UPDATE. De unde a pornit incendiul
“ISU Timiș a fost anunțat la ora 12:49 despre izbucnirea unui incendiu la acoperișul unei case pe strada Sfinții Apostoli Petru şi Pavel. La locul intervenției s-au deplasat 6 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o ambulanță SMURD, 2 ofițeri şi 25 subofițeri. La sosirea pompierilor militari incendiul se manifesta la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 250 mp. Incendiul a pornit din camera centralei termice unde erau depozitate materiale lemnoase sub formă de stivă şi 4 cauciucuri. Incendiul a fost localizat şi lichidat înainte ca acesta să se extindă la casele din imediata apropiere. Nu au fost victime.”, au transmis reprezentanții ISU Banat.
Cauza probabilă a incendiului este în curs de cercetare, explică reprezentanții ISU Banat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!