Incendiul se manifestă generalizat pe o suprafață de aproximativ 5000 de metri pătrați. Flăcările au pornit de la o hală ce aparține de o turnătorie de aluminiu, amplasată la ieșirea din localitatea Șag, pe drumul spre Jebel, în județul Timiș.
Din primele informații, angajații turnătoriei s-au autoevacuat, nefiind înregistrate victime.
La fața locului au sosit 9 autospeciale de stingere, o autoscară și o cisternă, un echipaj SMURD și 35 de pompieri subofițeri care se luptă cu flăcările.
Fumul gros se poate observa de la câțiva kilometri distanță, fiind vizibil chiar și din Timișoara.
UPDATE. Pompierii timișeni încă lucrează la stingerea incendiului
În mare parte focul a fost lichidat, însă salvatorii se chinuie să stingă câteva focare mici care mai ard în acest moment. Din fericire până acum nu a fost descoperită nicio victimă, iar incendiul s-a soldat numai cu pagube materiale. Joi dimineață pompierii timișeni vor trimite la fața locului o comisie de anchetă care va stabili cauzele izbucnirii incendiului. De asemenea, cei de la ISU Banat vor verifica și dacă reprezentanții societății comerciale aveau toate autorizațiile necesare și au respectat normele de protecție împotriva incendiilor.
Le mulțumim numeroșilor cititori Tion.ro care ne-au trimis imagini atât pe adresa redacției, redactie@tion.ro, cât și pe pagina noastră de Facebook.
Citiți principiile noastre de moderare aici!