În 10 ianuarie 2014, primarul Timișoarei anunța noi investiții în infrastructură, cinci poduri noi peste Bega, printre care și unul care să lege str. Jiul de Splaiul Tudor Vladimirescu, care urma să fie construit odată cu lucrările de lărgire și reabilitare a Pasajului Jiul.
Între timp a fost lărgit pasajul, iar Podul Jiul are, încă din decembrie 2018, un studiu de fezabilitate care arăta ca va fi ridicat într-un an și jumătate. SF-ul întocmit de societatea VCE Vienna Consulting Engineers SRL spunea că e nevoie de o nouă legătură între malul sudic și nordic al Begăi, iar podul va supratraversa râul la aproximativ 200 de metri aval de Podul de Fier situat pe str. Andrei Mureșanu și la aproximativ 320 de metri amonte de Podul Maria, „creând astfel o rută alternativă și diminuând traficul rutier din centrul orașului”. Podul Jiul a fost considerat „impetuos necesar și oportun”. Urma să se treacă la întocmirea proiectului tehnic.
Exproprieri de peste 80.000 de euro pentru niște ruine
În februarie 2020, specialiștii din primărie spuneau că există proiect tehnic, dar mai era un obstacol: o bază sportivă aflată în paragină care nu aparține primăriei, așa că s-a dat mână liberă Comisiei de negociere cu terții din cadrul PMT să discute cu proprietarul. Câteva luni mai târziu, mai exact la începutul lunii iunie a fost actualizat devizul lucrării, estimarea ajungând la 5,1 milioane de euro, cu tot cu exproprieri. Proiectul tehnic va fi aprobat doar după exproprieri, care pot începe în sfârșit, au decis, miercuri, aleșii locali.
Consilierii locali au aprobat „amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes local la obiectivul de investiții «Construire Pod peste Bega – str. Jiul, în suprafață de 2.041 mp”, dar și declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată, precum și alocarea, din bugetul local, a sumei de 406.063 lei cu tot cu TVA, echivalentul a peste 80.000 de euro, privind actualizarea devizului. Totodată, primarul orașului a fost mandatat să emită decizia de expropriere.
Abia după expropriere, spun reprezentanții primăriei, va putea fi adoptat proiectul tehnic și va putea fi demarată licitația pentru execuție.
Similar cu un pod din Manchester
Conform desenelor proiectanților, viitorul pod din dreptul străzii Jiul este similar cu unul din Manchester. Un pod cu un singur arc de susținere există și în Glasgow, Scoția, dar cel prezentat de primarul orașului în urmă cu doi ani pare să semene mai mult cu Hulme Arch Bridge din Manchester, Anglia. Ar trebui să aibă patru benzi de circulație, trotuare și piste de biciclete pe ambele părți și să fie iluminat artistic.
Podul Jiul va lega strada cu același nume de Splaiul Tudor Vladimirescu și va avea o lungime totală de 118,18 ml (pod + rampe + longitudinale), racorduri stradale, inclusiv rampe perpendiculare de 82 ml și o lungime efectivă de 40,60 ml. Lățimea podului va fi de 25,70 ml. Gabaritul navigabil asigurat este de 4,30 ml, se mai arată în indicatorii tehnico-economici.
Conform ultimului deviz, valoarea investiției pentru noul pod peste Bega din dreptul străzii Jiul a crescut la 24.351.724 lei cu tot cu TVA, din care 20,9 milioane de lei costă construcțiile și montajul. La cursul euro de la data la care a fost estimată valoarea investiției, Podul Jiul ar urma să coste 5,1 milioane de euro, banii urmând să se ia din bugetul local. Durata de execuție este de 18 luni.
Articole pe aceeași temă:
Podul Jiul costă mai mult: 5,1 milioane de euro din bugetul local, cu tot cu exproprieri
Podul Jiul are proiectul gata. Un singur obstacol mai are primăria până la execuție
Robu doreste cinci noi poduri peste Bega. Primul ar putea fi in zona Jiul
Trimite articolul
XRobu a promis 5 poduri noi si in 8 ani de zile nu a livrat nici unul
In iunie 2019 s-a rezolvat cu terenul pentru Pasajul Solventul. De atunci s-au mai emis niste promisiuni si atata. Pentru podul Jiul va fi la fel, urmeaza un sir de promisiuni si ne oprim aici?
-
Se platesc la pret supraevaluat, exproprierile se impart basi si spaga si apoi “apar problemele”. Va fi nevoie de avize si aprobari suplimentare alti bani si tot asa inca multi multi ani…
Podul Jiul este inutil, prioritar este Pasajul Solventul cu pod peste Bega, conexiune cu Bdul Dambovita.
-
Corect!!
-
Podul Jiul nu este inutil, nu ma pun sa enumar beneficiile dar da, sunt de acord ca Solventul este prioritar.
-
-
Eh, e inutil pentru tine, nu pentru proiectul imobiliar ce se demeareaza in zona 🙂 Perspectiva!
Hai Poli.
Macar sa nu iuite sa faca piste de biciclete pe sub pod. Nu dupa ce va fi gata sa apara si sa anunte ca mai trebuie cateva milioane, ca nu s-a gandit nimeni la piste de bicicleta pe sub pod, de-a lungul Begaului.
Acest pod este util pentru ca face parte din inelul 2 al orasului, respectiv ii da continuitate bul Circumvalatiunii.
Insa ma intreb cat teren au desproprietarit, daca este loc suficient si pentru un sens giratoriu pe splaiul Tudor Vladimirescu.
-
Când găsești pe hartă B-dul Circumvalațiunii, te rog să pui o captură de ecran, să aflăm și noi unde este…
-
Serios? Facem podul, dar măreața ta continuitate se înfundă imediat după pod, sau în cel mai bun caz după alți 200m în Piața Maria sau la podul Traian.
Cand faci copy-paste dupa un articolas vechi unii persevereaza in greseli elementare …”iar podul va supratraversa râul la aproximativ 200 de metri aval de Podul de Fier”. Noul pod, inutil pentru circulatie rutiera si care datorita traficului va distruge o zona istorica cu stradute cu o banda de circulatie, este in AMONTE de Podul de Fier, fiind in aval fata de podul de la Maria. Dar se pare ca unii printre care si Roxana D au fost repetenti la Geografie, nu fac diferenta intre amonte si aval!
Campanie. Deci, planuri, schite, cresteri exponentiale, bunastare de anul viitor, etc… Jalnic.
Bineinteles ca la oradea s-a facut pod nou, mai lung si la jumatate de pret decat la noi si bineinteles mult mai rapid. Dar cine suntem noi sa ne comparam cu oradea?? La bucuresti aceeasi poveste!
Dar noi votam acelasi vopsit si suntem bucurosi ca a facut studii peste studii!
E asa rapid Roiubu ca nu il pot urmari. Speedy Gonzales… La cate imbunatatiri a dus in oras, mai putin si ne ratacim: poduri, pasaje, metrou, bulevarde largite, inele… suntem un fel de Dubai
Inutil complet, la 2 m este pod, unde sunt palmierii ? fantana cantatoare de pe penga cam pe cand?, vaporasele scuze termopanele merg ceas, colterm gaura gaura gaura, robu ai facut ceva bun ? pana acuma ai cea mai frumoasa pitaza aia rosie ceva grotesc, marmura pe cladire istorica ..grotesc .. dalele din centru ridicate si puse din nou ..grotesc , cred ca sa fi pisagist sau arhitect in Timisoara cand vezi ce se intampla cred ca iti vine sa plangi, lasa cladirea fosta scoala de arte sa intre in paragina sa bage ceva infect de sticla cum au facut cu bancpostul ciuhandru in centru , acolo erau banci niste pomi un mic parc..a raschetat si o facut grozavia aia..parca ii o opera de a lu baraca
Robu nu este in stare sa termine minuscula sala polivalenta de 2500 locuri inceputa acum 10 ani, nu a facut nimic in privinta tunelului si podului peste Bega din zona Solventul care ar scoate jumatate din traficul prin centrul orasului! A esuat lametabil cu patinoarul de plastic din parcul Copiilor, transportul in comun se face cu tramvaie vechi de 30 de ani coafate dupa ideile sale bombastice iar acum in prag de alegeri se lauda cu obiective inutile!
Acest pod va fi util si ma tem ca va fi foarte solicitat. El va face legatura intre Circumvlatiunii si Parvan si invers. Face parte din inelul 2 iar perechea lui va fi podul ISHO aflat tot pe inelul 2. Numai rauintentionatii nu vad utilitatea lui.
De la podul Dragalina pana la podul Traian este o distanta de circa 1 km si ca atare era nevoie de inca un pod. Asta in afara de faptul ca vorbim de inchiderea inelului 2 prin acest pod.
De la podul Modos pana la Uzina Electrica sunt putin peste 7 km asa ca la distanta asta de circa 1 km intre cele doua poduri sus pomenite se justifica inca un pod.
-
Cam despre asta ar fi vorba mai exact:
http://www.ratt.ro/forum/index.php?showtopic=2655&st=20E mai ușor de înțeles așa ce caută podul Jiul acolo. Va fi însă interesant ce va rezulta în fața spitalului CFR. Acolo mi se pare că este un punct în care este relativ gâtuit. Continuă pe 4 benzi până la pasajul Michelangelo, de acolo iar 4 benzi, și iar se înfundă pe niște străduțe lângă parcul Poporului/băile Neptun.
Dacă vor să extindă acolo drumul vor desființa o zonă verde consistentă pe malul Begăi.
” Un pod prea indepartat”(titlul unui film) ,podul Jiul, este mult prea inutil !
Total nefolositor traficului .Este doar o ancora publicitra si de crestrea a pretului pentru proiectul imobiliar de la Paltim sustinut de Robu ,De ce sa platesca timisorenii ambitiile personale ale primarului si interesele dezvoltatorului ???
Urgenta este pod la Solventul su la PArcul Industrial Freidorf la centura
#podlaSolventul
Chiar nu vad rostul la podul Jiul, e inutil, doar va aglomera intersectia de la Maria, dintre sp. Vladimirescu cu Bl. 16 decembrie. Nu poti veni dinspre Jiul si peste pod sa faci stanga fiindca Vladimirescu e sens unic. Mai util ar fi un pod in locul pietonalei de la Gelu-Crizantemelor sau cel pe care toata lumea il asteapta la Solventul