Primăria Timișoara (PMT) a semnat contractul pentru lucrările de reabilitare a Pasarelei Gelu-Crizantemelor, un pod pietonal care leagă cartierul Iosefin de Dâmbovița.
„Începem un proiect important pentru timișorenii care locuiesc în Iosefin și Dâmbovița: pasarela Gelu devine un coridor velo și pietonal care face legătura între cele două maluri ale Begăi. Pista de biciclete de pe pasarelă va fi conectată cu pistele de pe malul Begăi și va fi accesibilă pentru toată lumea. Adică, nici părinții cu cărucioare, nici bicicliștii și nici persoanele în scaun cu rotile nu vor mai depune eforturi să ajungă pe pasarelă. Acea imagine cu oameni cărând biciclete sau cărucioare va dispărea”, a declarat primarul Timișoarei Dominic Fritz.
Vă reamintim, deși despre reabilitarea podului pietonal se vorbea încă din anul 2019, când consilierii locali au aprobat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) întocmită de Pod Proiect SRL din Iași, abia în noiembrie 2021 primăria a lansat o licitație pentru a găsi un constructor care să reabiliteze Pasarela Gelu-Crizantemelor. Două firme s-au arătat interesate de lucrări, care ar fi trebuit să fie gata în numai șase luni de la semnarea ordinului de începere. Procedura a fost însă anulată în martie, din cauza unor „abateri grave […] și erori/omisiuni în cadrul documentației tehnice”.
A urmat o actualizare a Devizului General, în vara anului trecut, după care lucrările de reabilitare au fost din nou scoase la licitație. Valoarea contractului de execuție este de aproape 12,2 milioane de lei, cu TVA inclus, echivalentul a 2,5 milioane de euro, fondurile provenind din bugetul local. De lucrări se va ocupa PAB România, împreună cu doi subcontractanți: Instal Group și Elecon Plus SRL.
Potrivit risco.ro, PAB România este o firmă din Arad, pe piață de 30 de ani. În 2021, avea 431 de angajați și o cifră de afaceri de peste 195 de milioane de lei. Instal Group și Elecon Plus sunt tot din Arad.
Podul pietonal din Iosefin a fost construit în urmă cu mai bine de 70 de ani, în 1949. Are o lungime de 46 de metri și o lățime de 2,20 metri, dar este într-o stare avansată de degradare, fiindu-i afectată inclusiv structura de rezistență.
Odată reabilitată, pasarela va avea culoare pietonale și velo, dar și zone cu spații verzi. Va fi iluminată arhitectural și va avea parapete de protecție. Lucrările cuprind: reabilitarea suprastructurii, relocarea rețelelor, lucrări la rețelele utilitare (electrice, gaze naturale, canalizare pluvială, canalizație tehnică și amenajarea zonelor verzi).
Pe aceeași temă:
O singură firmă s-a arătat interesată de reabilitarea Pasarelei Gelu-Crizantemelor
Trimite articolul
XPasarela cu spatii verzi…
Dar banci nu se fac? Poate si un “shopping center” suspendat, ca la Venetia
-
Ce tip de banci? ca alea din sua care nu trec de filtru deoarece ne vor informa in cürand isarica si gasca ca totul e ok? poate ar merge si niste farmacii cu ceva anxiolitice, si niste pacanele sau pariuri, in situatii de’astea merg brici!
E bun spatiu verde, sa se poată pischa bicicliștii și nu numai !!!
Pasarela”Are o lungime de 46 de metri și o lățime de 2,20 metri, dar este într-o stare avansată de degradare, fiindu-i afectată inclusiv structura de rezistență.”.Intreb si eu :cum poti realiza intr-o latime de 2.2 m spatiu pietonal si pista de bicicleta si acces carucioare si carucioare cu rotile ?Si intrebarea nr 2 cum poti repara un pod cu structura din beton afectata? Desigur ca trebuie mentinut aspectulactual.Va doresc “succes” Dragi timisoreni nu mai votati analfabeti veniti in Timisoara si care nu au nici cel mai mic respect pentru cultura timisoreana.(Respect pentru cei veniti si care si-au suflecat minecile si prin munca cinstita si pasiune contribuie la prosperitatea Timisoarei fara ai afecta cultura aspectul si traditiile acesteia).
-
Sau o latesc sau va fi din nou conceptul “shared space” robulian, pe principiul da-i dracu’ de pietoni si biciclisti, sa se mince intre ei ca oricum nu aduc taxe la buget ca soferii.
-
Da’ podul de la Dragalina cum l-a facut ala de-i mananci din palma? Dupa ce a fost receptionat s-a constatat ca panda e prea abrupta pentru biciclisti, ca nu s-a prevazut continuare pentru pista de biciclete pe sub pod, de a trebuit proiect separat, alti bani, alta distractie. Ca sa nu mai vorbim de tramvaiele turcesti, “cele mai moderne din Europa”, care se aprind ca si chibriturile.”Dragi timisoreni nu mai votati analfabeti veniti in Timisoara si care nu au nici cel mai mic respect pentru cultura timisoreana”. CORECT, n-o sa-l mai votam niciodata pe al din Bocsig.