La simularea examenului de Bacalaureat în Timiș sunt așteptați 4.175 de elevi de la învățământul la zi și 1.087 de elevi de la învățământul cu frecvență redusă din clasa a XII-a. Probele vor avea loc astfel:
- 28 martie: probă scrisă – Limba și literatura română
- 29 martie: probă scrisă – proba obligatorie a profilului
- 30 martie: probă scrisă – proba la alegere a profilului și specializării
- 31 martie: probă scrisă – Limba și literatura maternă
- 14 aprilie: Afișarea rezultatelor la simularea bacalaureatului 2022
În ceea ce privește simularea Evaluării Naționale, în Timiș sunt așteptați să susțină 5.390 de elevi, dintre care aproape 300 în limba minoritară. Calendarul simulării este următorul:
- 4 aprilie 2022: Limba și literatura română (probă scrisă)
- 5 aprilie 2022: Matematică (probă scrisă)
- 6 aprilie 2022: Limba și literatura maternă (probă scrisă)
- 14 aprilie 2022: afișarea rezultatelor simularea Evaluării naționale 2022
Probele încep la ora 9. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise la simularea Evaluării Naționale 2022 este de două ore (pentru elevii de clasa a VIII-a), respectiv trei ore la simularea BAC 2022 (pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a). Notele se vor trece în catalog doar la cererea elevilor.
Anul trecut, rata de promovare la Bacalaureat în județ a fost, după prima sesiune, de 68% – mai mare față de 2020, când a fost 62,4%, dar și față de 2019, când a fost 66,1%. La Evaluarea Națională, rata de promovare în județ a fost de 78%.
Pe aceeași temă:
Rezultate finale la Evaluarea Națională 2021: încă o medie de 10 în Timiș, la Loga
Doar două medii de 10 la Bacalaureat, în Timiș. S-au publicat primele rezultate
Citiți principiile noastre de moderare aici!